Pomicultorii cer alocarea compensațiilor pentru înghețurile de primăvara trecută
-
17 Ianuarie 2017 07:39
Pomicultorii cer guvernării să adopte cât mai rapid regulamentul prin care să le fie acordate compensațiile pentru pierderile financiare pe care le-au suferit din cauza înghețurilor din primăvara anului trecut.
Președintele interimar UniAgroProtect, Alexandru Slusari, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că dacă la următoarea ședință a Guvernului nu va fi aprobat regulamentul, pomicultorii vor fi nevoiți să vină să ceară acest lucru în fața Guvernului, transmite IPN.
Potrivit lui Alexandru Slusari, pe 26-27 aprilie 2016 în mai multe raioane din nordul țării au înghețat circa 6,5 mii de hectare de livezi. La mulți pomicultori din raioanele Briceni, Edineț, Ocnița, Dondușeni, Râșcani au înghețat de la 70 la 90% din recoltă. Președintele interimar UniAgroProtect susține că din cauza aprobării tardive a Legii bugetului și neaprobării regulamentului de subvenționare, agricultorii nici nu au avut posibilități legale să beneficieze de opțiunea asigurării subvenționate a riscurilor de producție.
„De la 2 septembrie au trecut aproape cinci luni, dar nici până acum Regulamentul privind modalitatea de alocare a compensațiilor producătorilor agricoli care au suferit din cauza calamităților naturale în anul 2016 nu a fost aprobat. Noi am așteptat până la sfârșit de an, dar văd că lucrurile stau pe loc, iar pomicultorii așa și au rămas numai cu promisiunile”, a spus Alexandru Slusari.
Președintele interimar UniAgroProtect a menționat că mijloacele financiare urmau să fie alocate din Fondul de Rezervă al Guvernului: circa 45 de milioane de lei. „Au fost făcute niște calcule, de la 3 la 5 mii de lei la hectarul afectat. Cifrele mici acoperă o mică parte din pierderile pomicultorilor, dar în situația creată pomicultorii au fost de acord și cu această sumă. După pierderile suferite, pomicultorii au fost nevoiți să mai cheltuie bani pentru a proteja livezile înghețate”, a spus Alexandru Slusari.
Directorul executiv al Asociației Moldova Fruct, Iurie Fala, a spus că membrii asociației au avut foarte mult de suferit. „Noi parcurgem în ultimii trei ani niște cataclisme fie politico-economice, fie naturale. Dacă în 2014 am avut îngheț mare, în luna octombrie, când peste 70 de mii de tone de mere din livezi au fost înghețate, a urmat embargoul, a urmat și devalorizarea valutei naționale. Toate acestea au urmat cu înghețul din 2016”, a menționat Iurie Fala. Potrivit lui, au fost afectate peste 600 de întreprinderi. Pagubele au fost estimate la peste 200 de milioane de lei.
Pomicultorii intuiesc că Guvernul tergiversează aprobarea regulamentului din motive financiare. „Chiar dacă la moment nu sunt bani, ar fi un gest omenesc de aprobat acest regulament și de spus frumos, onorabil, că până la începutul lucrărilor de primăvară vor face tot posibilul să compenseze măcar o parte din pierderi”, a spus un pomicultor din raionul Briceni.
Contactat de IPN, viceministrul agriculturii, Ion Parea a menționat că regulamentul se află la etapă finală și în viitorul apropiat ar putea fi aprobat de către Guvern. Potrivit lui, conferința de presă a pomicultorilor va fi un impuls pentru intensificarea lucrărilor în acest sens, iar promisiunile făcute de către ministrul agriculturii, Eduard Grama referitor la alocașii vor fi realizate.