Polonia va începe să consolideze apărarea la granițele sale cu Rusia și Belarus până la sfârșitul acestui an

  • 05 Octombrie 17:15
Polonia va începe să consolideze apărarea la granițele sale cu Rusia și Belarus până la sfârșitul acestui an

Polonia va începe, până la sfârșitul anului curent, construirea primelor elemente ale liniilor de apărare consolidate la granițele sale cu Rusia și Belarus, a anunțat ieri, 4 octombrie, ministrul adjunct al apărării din Polonia, Cezary Tomczyk, citat de AGERPRES.

Drept urmare a invaziei Rusiei în Ucraina în 2022, Varșovia a prezentat în luna mai planuri de a cheltui 10 miliarde de zloți (2,6 miliarde de dolari) pentru a-și consolida frontierele de nord și de est cu fortificații, sisteme de supraveghere, recunoaștere și antidrone până la sfârșitul anului 2028 pentru a descuraja adversarii sau pentru a ajuta la respingerea unui potențial atac, relatează Reuters.

În următoarele trei săptămâni, vom putea efectua primele teste ale elementelor East Shield pe terenurile de antrenament militar poloneze, iar în acest an vom începe să construim primele elemente (...) la frontierele de nord și de est”, a declarat Tomczyk într-o conferință de presă.

El a spus că proiectul va fi dezvoltat în cooperare cu Lituania, Letonia și Estonia, precum și cu forțele britanice și americane.

Războiul din Ucraina a determinat Polonia să crească cheltuielile pentru apărare la 4,2% din produsul intern brut (PIB) în 2024 și la 4,7% în 2025. Întrebat în cadrul aceluiași eveniment despre cheltuielile de apărare după 2025, ministrul apărării Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat că tendința de creștere ar trebui menținută.

El a spus că recenta escaladare a luptelor din Orientul Mijlociu a fost negativă pentru Polonia, întrucât atenția lumii, inclusiv a Statelor Unite, să se concentreze mai mult asupra acelei regiuni și nu asupra regiunii Ucrainei, „ceea ce nu este bine pentru noi”.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
23,24
Cer senin
Umiditate:73 %
Vint:2,57 m/s
Sun
17
Mon
16
Tue
16
Wed
17
Thu
18
Arhivă Radio Chișinău