DOSAR TRANSNISTREAN | Gheorghe Balan: Trebuie să lucrăm intens pentru reintegrarea regiunii transnistrene, nu avem timp de pierdut (AUDIO)
-
22 Decembrie 13:35
Provocarea unei crize energetice artificiale în regiunea transnistreană, prin sistarea livrărilor de gaze către această zonă, este o mișcare strategică a Federației Ruse, în contextul anului electoral din R. Moldova, consideră fostul vicepremier pentru reintegrare Gheorghe Balan. Totodată, el subliniază că autoritățile de la Chișinău trebuie să fie pregătite cu un plan concret de reintegrare, în contextul schimbărilor care au loc pe plan internațional și regional.
Kremlinul va sista pentru câteva luni gazul pentru regiunea transnistreană pentru a pune presiune pe guvernul de la Chișinău în pragul alegerilor parlamentare din R. Moldova. Moscova, însă, nu vrea să renunțe la controlul asupra regiunii transnistrene și la această pârghie de influență asupra R. Moldova, a explicat fostul vicepremier pentru reintegrare Gheorghe Balan, în cadrul emisiunii „Dosar transnistrean” de la Radio Chișinău:
„Desigur, criza energetică va afecta puternic regiunea transnistreană, am observat deja că populația din regiune cumpără reșouri electrice, electrocasnice, care să le permită utilizarea electricității în locul gazelor, la pregătirea bucatelor. Regiunea transnistreană va reuși să depășească aceste câteva luni, în care e posibil să nu fie gaze. Au rezerve de cărbune, ceea ce va permite funcționarea termocentralelor din regiune și ca să producă electricitate, au hidrocentrala de la Dubăsari care acoperă marea parte a necesităților din regiune, exceptând agenții economici. Nu va fi un colaps imediat sau o criză umanitară de proporții, pentru că nici Federația Rusă nu ar dori o astfel de evoluție a evenimentelor ce ar duce la pierderea regiunii transnistrene, inclusiv a controlului regiunii și a pârghiei de control asupra R. Moldova pe care o are acum. Respectiv, Federația Rusă nu vrea să meargă la o sistare totală și pe termen lung a gazului în regiunea transnistreană. Presupun că aceasta este o mișcare gândită, strategică a Federației Ruse, în contextul anului electoral din R. Moldova – provocarea crizei artificiale în regiunea transnistreană, automat va pune presiune asupra autorităților de la Chișinău, va goli bugetul de anumiți bani care vor fi plătiți pentru compensații populație, iar populația va fi afectată de o creștere a prețului la electricitate. Da, cel mai probabil gazul va fi deconectat, iar în aceste câteva luni regiunea se va menține pe cărbune, vânzarea de electricitate către malul drept al Nistrului va fi sistată. O criză umanitară de proporție nu va fi, dar în cazul în care ce se va produce, autoritățile de la Chișinău elaborează strategii ca să poată ajuta păturile cele mai vulnerabile, sau oamenii care pot fi afectați de această situație”, a explicat Gheorghe Balan.
Fostul vicepremier pentru reintegrare își exprimă optimismul cu privire la reintegrarea teritorială a R. Moldova într-un termen de câțiva ani, în noul context geopolitic, dar subliniază că autoritățile trebuie să fie pregătite cu un plan de reintegrare în care să atragă fonduri internaționale. El a explicat că Moscova are tot mai puține pârghii de influență asupra R. Moldova, iar contextul internațional și poziția Kievului este favorabilă Chișinăului în procesul de rezolvare a dosarului transnistrean:
„Această reintegrare va fi soarte curând, într-un termen scurt sau mediu, de câțiva ani, pentru că situația geopolitică regională și globală se schimbă, survin mai mulți factori care vor influența într-un fel sau altul echilibrul forțelor în regiune. Chișinăul obține din ce în ce mai multe pârghii de control asupra situației din regiunea transnistreană, Ucraina e de partea autorităților moldovenești în acest proces, vestul susține abordarea Chișinăului de reintegrare, toți au conștientizat, după invadarea Ucrainei, adevărata față a regimului de la Tiraspol, că este un teritoriu ocupat de Federația Rusă, utilizat ca să mențină R. Moldova în sfera sa de influență. Toți acești factori dacă îi punem laolaltă, iar pe lângă asta pârghiile de influență asupra Chișinăului dispar, puterea economică și atractivitatea R. Moldova pentru oamenii din regiunea transnistreană crește, pentru că din punct de vedere social, al salariilor, la noi situația este mult mai bună, mii de oameni din regiunea transnistreană zilnic trec prin zona de securitate venind pe malul drept al Nistrului și lucrează aici, ca să primească un salariu decent, salariul la ei fiind de două-trei ori mai mic decât la noi, inclusiv plățile sociale. Da, există această imagine că gazul resursele energetice ar fi mai ieftine, dar vedem că acest lucru se termină. Nu va mai dura mult, câteva luni, un an, doi și se va termina. Respectiv, autoritățile moldovenești vor avea nu doar posibilitatea, dar și responsabilitatea de a acționa – ce facem, cum facem mai departe cu această regiune și cu populația din această regiune. Respectiv, noi ar trebui să lucrăm intens, nu avem timp de pierdut, inclusiv partenerii externi ai R. Moldova să fie implicați în acest proces, prin crearea unui fond prin care să fie adunați bani pentru procesul de reintegrare și armonizare a tot ce este în regiune în conformitate cu legislația și normele legale ale R. Moldova. Vom avea nevoie de o perioadă de tranziție. Eu sunt optimist că într-un interval de trei-cinci ani regimul de la Tiraspol practic nu va mai avea nicio influență și va dispărea și regiunea transnistreană gradual va fi reintegrată cu R. Moldova”, spune Gheorghe Balan.
Fostul vicepremier pentru reintegrare subliniază că principala piedică este „prezența militară rusă, interesele Rusiei de a menține R. Moldova sub controlul său.
„Situația acum se schimbă, se vor depune eforturi de noua administrație de la Washington să se oprească războiul din Ucraina, poate să introducă forțe internaționale de menținere a păcii, respectiv, acest lucru va schimba și situația din R. Moldova. Nimeni nu va mai tolera prezența militară străină pe teritoriul R. Moldova. Această presiune va fi pusă pe Federația Rusă în contextul reglementării mai globale a relațiilor internaționale între marii actori, bilaterale inclusiv. În cazul în care Federația Rusă este pusă în fața situației că trebuie să facă un pas în urmă să cedeze regiunea transnistreană, tot acest regim va dispărea, iar noi va trebui să întreprindem acțiuni concrete, gândite, ca această perioadă de tranziție să nu afecteze viața populației”.