Polonia își propune să aibă cea mai puternică armată terestră din Europa

  • 24 Aprilie 2023 10:00
Polonia își propune să aibă cea mai puternică armată terestră din Europa

Polonia construiește una dintre cele mai puternice armate din Europa și este pe cale să aibă cea mai puternică armată terestră din regiune în termen de doi ani, a declarat ministrul Apărării, Mariusz Blaszczak, informează Agerpres.

Declarația ministrului Apărării Mariusz Blaszczak a fost făcută la un eveniment de campanie în afara capitalei Varșovia, în contextul în care partidul de guvernământ din care face parte, Lege și Justiție, începe să facă apel la bunăvoința alegătorilor înaintea alegerilor parlamentare programate să aibă loc la toamnă.

Ministrul Blaszczak, care ocupă, de asemenea, postul de viceprim-ministru în guvernul de dreapta, a declarat în orașul Wolomin că o condiție prealabilă pentru a obține o putere militară mai mare este menținerea partidului său la putere.

"Dacă alegătorii, dacă poporul, ne mai dau un mandat, atunci ne putem întâlni din nou aici, la Wolomin, peste doi ani și vă pot arăta că armata poloneză va fi cea mai puternică armată terestră din Europa", a afirmat Blaszczak, citat de agenția de presă PAP.

Guvernul de la Varșovia condus de partidul Lege și Justiție este unul din cei mai convinși susținători, din punct de vedere politic și militar, ai Ucrainei.

Polonia, membru NATO, nu numai că furnizează vecinului său tancuri, avioane de luptă și cantități mari de alte tipuri de armamente, dar își sporește viguros propria armată și își crește cheltuielile pentru apărare

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
8,24
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Mon
15
Tue
14
Wed
12
Thu
11
Fri
12
Arhivă Radio Chișinău