Polonia își avertizează cetățenii care se află pe teritoriul Belarusului să părăsească țara
-
11 Octombrie 2022 08:59
Cetățenii polonezi din Belarus au fost avertizați de guvernul de la Varșovia, luni, să părăsească țara, în condițiile în care relațiile dintre cele două țări au devenit tot mai tensionate din cauza războiului din Ucraina și a susținerilor ridicole ale dictatorului Lukașenko, relatează Reuters, citat de digi24.ro.
Avertismentul autorităților poloneze vine după o recomandare similară făcută, în septembrie, polonezilor din Rusia. „Recomandăm ca cetățenii polonezi care se află pe teritoriul Republicii Belarus să-i părăsească teritoriul prin moduri comerciale și private disponibile”, a anunțat guvernul de la Varșovia.
Relațiile dintre Polonia și regimul de la Minsk s-au deteriorat puternic încă din 2021, când Polonia a acuzat regimul Lukașenko de orchestrarea crizei migranților de la granițele sale, momentul în care dictatorul bielorus aducea migranți cu avionul din Orientul Mijlociu pentru a-i duce la granița sa cu Uniunea Europeană.
De atunci, relațiile s-au stricat și mai mult după ce Rusia a invadat Ucraina în 24 februarie. Guvernul de la Varșovia susține că minoritatea poloneză din Belarus este reprimată de autoritățile dictatoriale de la Minsk și că regimul Lukașenko a încarcerat lideri ai comunității.