Polonia a depus oficial la Berlin cererea de livrare a tancurilor Leopard în Ucraina
-
24 Ianuarie 2023 18:27
Polonia vrea să livreze tancuri germane Leopard 2 în Ucraina și a depus o cerere oficială în acest sens la Berlin. Guvernul federal este solicitat acum să o examineze cu „urgența cuvenită”. Dar Polonia vrea mai mult, și anume ca UE să contribuie la costurile de livrare, transmite hotnews.ro.
Polonia a solicitat oficial guvernului german să poată livra Ucrainei tancuri de luptă Leopard 2. Germania „a primit deja cererea noastră”, a explicat ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, pe Twitter, potrivit tagesschau.de. El a cerut de asemenea guvernului de la Berlin să se alăture coaliției de țări care sprijină Ucraina cu tancuri Leopard 2.
Astfel, Polonia pune presiune asupra aliaților săi în această problemă. Săptămâna trecută, președintele Andrzej Duda a declarat că guvernul de la Varșovia a decis să predea Ucrainei 14 tancuri de luptă Leopard. Pentru a livra în alte țări tancurile fabricate în Germania este necesară aprobarea guvernului federal.
Luni, prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki a anunțat ca va cere Germaniei această aprobare. Dacă Polonia nu primește în cele din urmă aprobarea Germaniei, ea vrea să acționeze în cadrul unei mici coaliții, a spus Morawiecki. În acest caz, se vor „reloca tancuri, împreună cu altele, în Ucraina”.
Un purtător de cuvânt al guvernului german a confirmat primirea cererii și a informat agenția de presă germană DPA că guvernul federal vrea să examineze cererea de export polonez. Astfel de cereri vor fi „examinate cu urgența necesară, în conformitate cu liniile directoare privind exportul de armament”, a spus el.
Ministrul federal de externe, Annalena Baerbock, declarase duminică seara că Germania nu va bloca eventualul export de tancuri Leopard din alte țări în Ucraina. „În acest moment, întrebarea nu a fost pusă, dar dacă nu s-ar pune, nu am sta în cale”, a declarat ea la un post de televiziune francez.
De asemenea, Polonia dorește să implice UE în furnizarea tancurilor către Ucraina. Premierul Mateusz Morawiecki a declarat în cadrul unei conferințe de presă: „Vom solicita o rambursare, la Uniunea Europeană. Va fi un nou test de bunăvoință”.