Politologul Cristian Pârvulescu: „Era inevitabil să fie descoperite astfel de situații ca cea a lui Igor Gorgan. Mi-e teamă că nu numai Armata, ci și serviciile secrete și poliția sunt infiltrate”
-
07 Iunie 08:57
„Era inevitabil să fie descoperite astfel de situații ca cea a lui Igor Gorgan., câtă vreme acești oameni au fost formați în URSS și au foarte multe dependențe de sistemul sovietic. Să știți că la începutul tranziției României, la conducerea Ministerului Apărării a fost un ofițer, generalul Militaru, care a fost bănuit că avea legături cu GRU”, a declarat politologul Cristian Pârvulescu la emisiunea Punctul pe AZi de la postul TVR MOLDOVA.
Potrivit lui Cristian Pârvulescu, situația din Republica Moldova este la fel de complicată ca cea din Ucraina, scrie TVR MOLDOVA.
„Comparația făcută este cât se poate de firească pentru că, în Ucraina, situația din 2014 a fost posibilă tocmai acestor legături care existau între ofițeri și fosta armată sovietică. Trebuie făcută o triere foarte atentă. Mi-e teamă, însă, că nu numai Armata, ci și serviciile secrete și poliția sunt în mare măsură infiltrate, este tipic pentru sistemul rusesc. Sperăm ca situația să nu fie gravă”, a precizat Cristian Pârvulescu.
Politologul a menționat că, având în vedere relația dintre Voronin sau Dodon și Rusia putinistă, astfel de situații au fost tolerate.
„De aici nevoia unei acțiuni ferme. UE sprijină Republica Moldova în această direcție și acest caz, probabil, va ajuta UE să sprijine și mai clar și mai ferm acțiunile de care sunt nevoie”, a conchis Cristian Pârvulescu.
Referitor la cazul Igor Gorgan, expertul WatchDog Andrei Curăraru a menționat în cadrul aceleiași emisiuni că în Republica Moldova se poate vedea aceeași metodologie aplicată în Ucraina în 2014 și în 2022
„Masiv se racolau ofițeri din armata ucraineană, care de multe ori treceau de partea inamicului. Astfel de cazuri sunt frecvente în modus-operandi al GRU. Pentru noi este important să știm fiindcă, la un moment dat, Igor Gorgan avea acces la toate documentele secrete ale armatei și contrasemna planurile armatei. Situația este serioasă, dar a fost bine că a fost relevată. Organele statului au reacționat bine și vedem o unitate în acțiune - SIS, Procuratura Generală”, a precizat Andrei Curăraru.
Președintele CUB, Igor Munteanu, a salutat în cadrul emisiunii ideea de curățare a sistemului de orice forțe ostile statului Republica Moldova.
„Orice stat care se respectă trebuie să fie sigur de calitatea organelor de anchetă, de calitatea autorităților care apără frontierele. Sunt multe lucruri care trebuie luate în calcul. În primul rând, eu aș numi cazul Gorgan o conservă. Rapiditatea cu care SIS a confirmat dovedește că aceste informații erau cunoscute din timp. Cazul Gorgan sprijină amendamentele adoptate la Codul Penal în ce privește trădarea de patrie și ajută publicul să înțeleagă că este vorba de cazuri conrete și nicidecum abstracte”, a conchis Igor Munteanu.