Polițiștii desfășoară acțiuni de informare a copiilor și părinților privind siguranța în mediul educațional și cel social

  • 08 Septembrie 2023 10:15
Polițiștii desfășoară acțiuni de informare a copiilor și părinților privind siguranța în mediul educațional și cel social

Polițiștii desfășoară acțiuni de informare a copiilor și părinților privind siguranța în mediul educațional și cel social. Măsura are loc tradițional la începutul anului școlar.

Solicitat de agenție, ofițerul de presă al Inspectoratului General de Poliție (IGP), Oxana Toderiță, a specificat că, în cadrul acțiunii, oamenii legii vor prezenta elevilor instituțiile statului care vin în suportul copiilor victime. „Este important ca aceștia să cunoască unde se pot adresa și ce organe ale statului pot sesiza la necesitate. Totodată, la orele informative, polițiștii vor vorbi cu copii despre violență, siguranța în mediul online, comportamentul delincvent, abandonul școlar și de domiciliu. La fel, elevii sunt informați că, în caz de necesitate, pot apela la telefonul copilului: 116 111”, a spus Oxana Toderiță.

De asemenea, angajații IGP vor vorbi cu copiii despre măsurile de siguranță în timp ce sunt singuri acasă, când discută cu persoane străine în stradă sau online, când se deplasează în locuri aglomerate, precum și la traversarea străzii, informează MOLDPRES.

Totodată, oamenii legii au venit cu recomandări și pentru părinți. În scop de siguranță, aceștia i-au îndemnat să învețe copiii adresa domiciliului și numărul de telefon al părinților.

Acțiunea de informare se desfășoară anual, în luna septembrie, în mai multe localități din țară.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:96 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău