Polițiștii au prezentat recomandări privind deplasarea prin locuri întunecoase

  • 27 Octombrie 2022 18:27
Polițiștii au prezentat recomandări privind deplasarea prin locuri întunecoase

Oamenii legii au îndemnat cetățenii să respecte măsurile de siguranță în timp ce se deplasează prin locuri întunecoase. Recomandările au fost făcute în contextul deconectării parțiale a iluminatului public pentru reducerea consumului de energie

Potrivit Inspectoratului General de Poliție, pentru prevenirea unor incidente nedorite, se recomandă să evitați plimbările noaptea la ore târzii în zonele mai puțin circulate și nesigure. Să țineți poșeta sau servieta sub brațul care este opus traficului, în această manieră hoții, prin smulgere, nu vor putea acționa. Dacă observați că sunteți urmărit, deplasați-vă prin zone aglomerate, chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului și adresați-vă primului polițist întâlnit. La intrarea în imobil fiți foarte atenți pentru a observa dacă în hol sau în zonele întunecate se află persoane dubioase. Nu lăsați copiii nesupravegheați. Totodată, evitați transportarea unor sume mari de bani/obiecte de valoare fără măsuri corespunzătoare de siguranță.

În această perioadă, vizibilitatea în trafic este foarte importantă, astfel, polițiștii recomandă să folosiți un telefon cu lanternă pentru a fi văzuți de șoferi. La fel, sporiți atenția când traversați strada. Evitați folosirea părții carosabile, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă.

De asemenea, conducătorii auto sunt îndemnați să adapteze viteza de rulare la condițiile de drum și de trafic. Să fie atenți la traseu, întrucât pietonii sunt greu de observat, mai ales pe porțiunile care leagă localități, iar aceștia se deplasează pe marginea carosabilului. Mențineți o distanță mai mare între mașini, pentru a putea reacționa la timp.

În situații de risc, cetățenii sunt îndemnați să apeleze la numărul de urgență 112.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:28 %
Vint:3,6 m/s
Fri
14
Sat
15
Sun
13
Mon
13
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău