Politica externă servește intereselor de politică internă, opinii
-
23 Septembrie 2023 09:10
Tot ce face guvernarea de la Chișinău pe domeniul politicii externe are menirea de a aduce beneficii cetățenilor Republicii Moldova. O spune președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale, Angela Grămadă, în contextul discursului președintei Maia Sandu susținut de la tribuna ONU. Expertul Watchdog, Andrei Curăraru, spune că cea mai mare parte a discursului președintei Sandu de la ONU a vizat amenințarea Rusiei la adresa securității țării și războiul hibrid purtat de Moscova împotriva Republicii Moldova, notează IPN.
În cadrul celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Națiunilor Unite, care a avut loc la New York, SUA, președinta Maia Sandu a făcut apel către Comisia Europeană și toate țările membre ale UE să susțină Republica Moldova. De la tribuna ONU, Maia Sandu a prezentat Republica Moldova drept o țară aflată pe prima linie în lupta pentru democrație.
„Am făcut o analiză a discursului președintei Maia Sandu. El este dominat de amenințarea reală pe care o reprezintă Federația Rusă pentru Republica Moldova. 30% din textul președintei Sandu vizează războiul hibrid dus împotriva noastră, impactul său asupra economiei, domeniului energetic, conflictului transnistrean. 15% din discurs a vizat susținerea noastră necondiționată în raport cu Ucraina și îndemnul unei susțineri mai largi pentru Ucraina din partea tuturor statelor lumii. Situația din regiunea transnistreană este linia roșie care se observă la fiecare reprezentare a Republicii Moldova la ONU. O temă care cred că trebuia dezvoltată mai mult vizează integrarea europeană. Dar este clar că ONU este o organizație puțin diferită și nu ne putem referi direct la integrarea europeană prin intermediul acestei platforme”, a spus expertul Watchdog, Andrei Curăraru, în cadrul emisiunii „Paralela 47” de la Radio Moldova.
În același context, președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale, Angela Grămadă, spune că mesajul politicii externe a Republicii Moldova reflectă mandatul pe care l-a obținut actuala guvernare de la cetățeni. Potrivit expertei, eforturile guvernării pe plan extern au menirea de a aduce beneficii concrete cetățenilor din interiorul țării.
„Dacă am fi avut o altă guvernare, direcțiile de acțiune ale diplomației Republicii Moldova ar fi fost altele. Politica externă servește intereselor de politică internă. Nu poți merge separat pe cele două direcții de acțiune. Nu poți să ai o politică externă proeuropeană, dar în interior să nu ții cont de acest lucru. Tot ce se face în exteriorul țării este menit să se aducă susținere pentru politica internă, asistență pentru dezvoltare, pentru cooperare, parteneriate bilaterale. Toate aceste eforturi au un singur scop, de a crea beneficii pentru cetățenii țării. Politica externă nu servește unor interese abstracte ale Republicii Moldova care să poate fi formulate în afara programului de guvernare. Îmi pare incorectă abordarea unor actori politici interni care încearcă să speculeze că avem instituții ale statului care servesc intereselor străine. Cei care sunt trimiși în exterior au un mandat, iar mandatul este oferit de ceea ce avem în interior”, a spus Angela Grămadă în cadrul emisiunii „Paralela 47” de la Radio Moldova.
Potrivit instituției prezidențiale de la Chișinău, în marja Adunării Generale ONU, președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, cu care a discutat provocările curente, securitatea regională și impactul războiului de la hotar. De asemenea, Maia Sandu i-a întâlnit pe președintele SUA, Joe Biden, și prima doamnă, Jill Biden, și a avut o serie de întrevederi bilaterale cu liderii țărilor europene pentru a promova parcursul european al Republicii Moldova și pentru a consolida relațiile bilaterale.