Poliția documentează nouă încălcări privind transportarea organizată a alegătorilor
-
15 Noiembrie 2020 19:12
Poliția documentează nouă încălcări privind transportarea organizată a alegătorilor. Potrivit șefului adjunct al Inspectoratului general al Poliției, Marin Maxian, faptele s-au confirmat și urmează să fie emisă o apreciere juridică. El a precizat că de la ora 7.00, ora deschiderii secțiilor de votare, poliția a fost sesizată în 76 de cazuri de transportare organizată a alegătorilor.
În cadrul unui briefing, șeful adjunct al IGP, a mai informat că poliția examinează și 21 de cazuri ce vizează agitația electorală, în zece cazuri faptele nu și-au găsit confirmarea, iar 11 urmează să fie în examinate în continuare.
Totodată, au fost înregistrate cinci cazuri de blocare a traseelor.
Până la moment, poliția a gestionat situația. Cazuri de îngrădiri de drepturi fundamentale precum imposibilitatea la libera exprimare nu sunt admise. În acest sens fiecare cetățean poate să-și manifeste drepturile fundamentale, a declarat șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Marin Maxian.
La fel, poliția a documentat și 20 de incidente cu buletine de vot, în special, fotografierea acestora.
În 13 cazuri există bănuială rezonabilă de corupere a alegătorilor, a mai comunicat șeful adjunct al IGP.
Datorită informării operative și reacționării la cazurile sesizate, în cinci dintre ele faptele nu și-au găsit confirmarea, alte opt se află încă în examinare poliției. Se acumulează probe, se fac cercetări la fața locului, se audiază persoane ca să stabilim cu certitudine care au fost acțiunile, intențiile și modalitatea cum s-au comis pretinsele ilegalități, a adăugat Marin Maxian.
În total, pe parcursul zile de astăzi, poliția a înregistrat peste 207 sesizări de presupuse încălcări ale legislației electorale.