Poliția de Frontieră și FRONTEX au proiectat un nou plan de cooperare pentru următorii doi ani
-
25 August 2021 11:14
În contextul dezvoltării cooperării operaționale și fortificării capacităților instituționale, prin schimb de corespondență, între Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) și Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (FRONTEX) este mai mult decât necesară semnarea Planului de Cooperare Operațională pentru o nouă perioadă, 2022 - 2024.
Această inițiativă de creare a unui document de lucru bilateral a fost abordată încă în anul 2019, în cadrul unei întrevederi dintre șeful IGPF Rosian VASILOI și șeful FRONTEX, Fabrice LEGGERI. În retrospectivă, necesitatea unui nou Plan de cooperare reiese atât din modificarea situației operaționale în regiune, cât și în legătură cu noilor împuterniciri acordate FRONTEX odată cu aprobarea în 2019 a noului Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind Poliția de frontieră și Garda de coastă.
Proiectul Planului Cooperare Operațională a fost elaborat și definitivat, în timpul apropiat urmând a fi agreată procedura și data semnării acestuia.
De menționat că proiectul Planului de cooperare a căpătat un nou format și cuprinde un șir mai larg de activități, ce urmează a fi realizate cu suportul și în cooperare cu FRONTEX.