Pod peste Prut, la Ungheni | România a primit un grant de 16,15 milioane de euro pentru construcția podului. Detalii oferite de comisarul european Adina Vălean

  • 10 Mai 2023 17:56
Pod peste Prut, la Ungheni | România a primit un grant de 16,15 milioane de euro pentru construcția podului. Detalii oferite de comisarul european Adina Vălean

Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR), a declarat miercuri că își dorește ca anul acesta să înceapă licitația și să fie semnat contractul pentru construcția podului de la Ungheni. Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, a acordat astăzi CNAIR un grant în valoare de 16,15 milioane de euro.

Banii au fost alocați prin componenta mobilității militare a CEF (Mecanismul pentru Interconectarea Europei) și sunt destinați proiectării și construcției Podului rutier Ungheni, peste Prut, la frontiera dintre România și Republica Moldova, scrie economica.net.

„Acest obiectiv este important inclusiv din perspectiva asigurării conexiunii viitoarei Autostrăzi Târgu Mureș – Iași – Ungheni (A8) cu infrastructura rutieră din Republica Moldova”, a mai spus șeful CNAIR.

Comisarul european Adina Vălean a precizat că Uniunea Europeană cofinanțează cu România structura efectivă a podului rutier de la Ungheni, care vine și completează A8 către Republica Moldova.

„Republica Moldova va finanța căile de acces către pod. România mai are un proiect pe care îl finanțează ministerul Transporturilor pentru tot ceea ce înseamnă parcare inteligentă, acces către pod în zona Ungheni. Acesta este contextul despre care vorbim cu mobilitatea militară.  Înseamnă că se aliniază harta infrastructurii civile cu harta infrastructurii necesare mobilității militare la nivel european și dacă din această suprapunere și aliniere sunt elemente de infrastructură care necesită aduse la un standard care să fie util și mobilității militare, atunci îl finanțăm de la Comisia Europeană”, a explicat Adina Vălean.

Podul face parte din proiectul Autostrăzii A8 și va avea și punct de trecere a frontierei.

Lungimea totală a podului, punctului transfrontalier și locurilor de parcare adiacente este de 1.000 metri, din care lungimea podului este de 261,20 metri. Proiectul mai include si realizarea unui tronson de autostradă cu 2×2 benzi de circulatie cu lungimea de 0,5 km care va asigura funcționalitatea independentă a podului până la finalizarea integrală a Autostrăzii Târgu Mureș – Târgu Neamț – Iași – Ungheni (A8), potrivit lui Scrioșteanu.

Valoarea totală a proiectului este de 33 de milioane de euro din care contribuția Uniunii Europene este de 16,486 milioane de euro (valori fără TVA).

Data estimativă de începere a proiectului este iunie 2023, urmând ca acesta să dureze 43 de luni.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
10,52
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Thu
18
Fri
20
Sat
16
Sun
12
Mon
14
Arhivă Radio Chișinău