Ploile abundente sporesc riscul contaminării apei și alimentelor, atenționează ANSP

  • 08 Iunie 20:10
Ploile abundente sporesc riscul contaminării apei și alimentelor, atenționează ANSP

Ploile din ultimele zile au compromis calitatea apei din unele fântâni și izvoare și au crescut riscul contaminării produselor alimentare, avertizează Agenția Națională pentru Sănătate Publică. În acest context, autoritatea sanitară a emis recomandări pentru populație și autoritățile locale, atenționând asupra pericolului apariției bolilor diareice acute, hepatitei virale A și altor infecții gastro-intestinale, transmite MOLDPRES.

Potrivit ANSP, precipitațiile abundente au dus la înrăutățirea calității apei potabile, prin infiltrarea apelor reziduale în sol, inundarea latrinelor și deteriorarea sistemelor de canalizare. În aceste condiții, există riscul contaminării apeductelor și a fântânilor de mină, ceea ce face ca unele surse de apă să devină improprii consumului.

În acest context, autoritatea sanitară recomandă populației să evite consumul apei din fântânile afectate de inundații și să utilizeze doar apă din surse sigure, precum apeductele verificate, apa îmbuteliată sau apa tratată corespunzător. Fierberea apei timp de cel puțin un minut, filtrarea sau dezinfectarea chimică rămân măsuri esențiale pentru reducerea riscurilor.

De asemenea, apa potabilă trebuie păstrată în recipiente curate și acoperite, pentru a preveni recontaminarea. Specialiștii atrag atenția că manipularea necorespunzătoare a apei după tratare poate anula efectele procesului de purificare.

Măsuri stricte sunt recomandate și în alimentație. ANSP îndeamnă populația să spele temeinic fructele și legumele, să evite consumul produselor expuse apelor murdare și să opteze pentru prepararea termică a alimentelor, ori de câte ori este posibil. Utilizarea apei sigure la gătit este considerată la fel de importantă.

Igiena personală rămâne una dintre principalele măsuri de prevenire. Spălarea mâinilor cu apă și săpun timp de 20–40 de secunde, înainte de masă și după utilizarea toaletei, reduce semnificativ riscul de infectare. În lipsa apei și săpunului, pot fi utilizate dezinfectante pe bază de alcool cu concentrație de peste 60%.

Pe lângă recomandările pentru populație, ANSP solicită autorităților publice locale intervenții rapide pentru limitarea riscurilor sanitare. Printre măsurile prioritare se numără curățarea și dezinfectarea fântânilor și izvoarelor afectate, verificarea calității apei și utilizarea acesteia doar după confirmarea siguranței sanitare.

Totodată, autoritățile sunt îndemnate să asigure aprovizionarea instituțiilor de educație, medicale și sociale cu apă potabilă sigură și alimente necontaminate, precum și să efectueze salubrizarea zonelor afectate prin evacuarea nămolului și dezinfectarea spațiilor publice.

ANSP mai recomandă întreținerea corespunzătoare a sistemelor de canalizare și gestionarea deșeurilor, pentru a preveni apariția vectorilor precum muștele, țânțarii și rozătoarele, care pot favoriza transmiterea bolilor.

Agenția monitorizează în continuare situația și evoluția calității apei în zonele afectate, urmând să actualizeze recomandările în funcție de condițiile meteo și de riscurile identificate.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
18,29
Cer senin
Umiditate:74 %
Vint:2,37 m/s
Mon
25
Tue
25
Wed
23
Thu
23
Fri
22
Arhivă Radio Chișinău