Plenul Curții Constituționale a respins demersul reprezentantului Parlamentului privind recuzarea președintei instituției de la examinarea sesizărilor privind deciziile de vineri din Legislativ

  • 27 Aprilie 2021 09:38
Plenul Curții Constituționale a respins demersul reprezentantului Parlamentului privind recuzarea președintei instituției de la examinarea sesizărilor privind deciziile de vineri din Legislativ

Plenul Curții Constituționale a respins demersul reprezentantului Parlamentului privind recuzarea președintei Curții Constituționale de la examinarea sesizărilor împotriva hotărârilor de vineri ale Legislativului privind revocarea Domnicăi Manole din funcția de judecător și numirea unui alt judecător.

Parlamentul și-a motivat cererea prin faptul că ambele dosare o vizează direct pe Domnica Manole și participarea sa la examinarea cererilor ar reprezenta conflict de interese.

Amintim că vineri, majoritatea PSRM-Șor a votat câteva hotărâri controversate, inclusiv una prin care nu recunoaște avizul Curții Constituționale privind existența circumstanțelor de dizolvare a Parlamentului, anularea hotărârii din 2019 prin care Domnica Manole a fost numită judecător constituțional și numirea în locul acesteia a unui alt judecător, Boris Lupașcu, un apropiat al socialiștilor. Diplomați occidentali și instituții europene și-au exprimat îngrijorarea față de aceste atacuri la adresa Curții Constituționale.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-2,82
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău