PLDM face apel către partidele pro-europene: Toată puterea în stat a ajuns în mâinile unui singur om

  • 14 Noiembrie 2019 17:52
PLDM face apel către partidele pro-europene: Toată puterea în stat a ajuns în mâinile unui singur om

Partidul Liberal Democrat din Moldova califică demiterea guvernului Sandu și numirea, în mare grabă, a noului guvern PSRM drept o acțiune premeditată, menită să deturneze parcursul european și să readucă Republica Moldova în sfera de influență și de interese a Federației Ruse.

„Republica Moldova este din nou în pericol! Toată puterea în stat a ajuns în mâinile unui singur om, controlat de Kremlin – Igor Dodon. Având un
control total asupra principalelor structuri de securitate și sectoare ale statului, un guvern de buzunar și un procuror general loial, Dodon va gestiona, în interesul clanurilor mafiote, dosarele de rezonanță, precum: furtul miliardului, concesionarea obiectelor strategice ale statului, schemele de monopol sau dosarul intermediarilor din sistemul energetic. În acest sens, cârdășia deschisă cu partidul oligarhului Plahotniuc indică asupra unei legături evidente dintre Dodon, PSRM și aceste structuri criminale”, se spune într-un comunicat al PLDM.

Partidul Liberal Democrat din Moldova face apel către toate partidele pro-europene, în scopul optării pentru o agendă comună, astfel încât să se ofere Republicii Moldova o alternativă democratică și europeană.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de noapte București
Meteo Chișinău
-2,82
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Wed
0
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău