Platforma Femeilor Deputate a organizat consultări publice în privința legii privind egalitatea salarială
-
25 Martie 14:03
Diferențele salariale între femei și bărbați persistă în Republica Moldova. Anul trecut, bărbații au avut câștiguri salariale mai mari decât ale femeilor cu peste 15 la sută la nivel național, iar în unele sectoare, precum IT și transporturi, discrepanța a depășit 40%. Progresele și soluțiile pentru implementarea legii privind egalitatea salarială au fost discutate astăzi, 25 martie, în cadrul unor consultări publice organizate de Platforma Femeilor Deputate, transmite Radio Chișinău.
Inegalitatea salarială bazată pe gen a crescut anul trecut în Republica Moldova până la 15,6%. În anumite sectoare, precum finanțe și asigurări, discrepanța atinge 34%, în transporturile aeriene – aproximativ 40%, iar în IT – 42%.
Pentru a combate aceste diferențe, autoritățile au modificat legislația, inclusiv Codul Muncii, ccea ce va obliga angajatorii să informeze salariații despre diferențele salariale pe gen și să le ofere criterii de evaluare. Prin aceste modificări ne vom alinia la normele europene, a precizat secretarul de stat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Mihail-Gabriel Ciobanu.
„Legea spune că întreprinderile mici și mijlocii sunt obligate să informeze salariații, cel puțin o dată pe an, despre diferența de gen, de salarizare, de categorie de salariați și de funcție. La fel, angajatorul trebuie să pună la dispoziție salariaților, într-un mod ușor accesibil, informația privind criteriile utilizate pentru sistemul de evaluare și clasificare a funcțiilor. Am introdus flexibilizarea concediilor. Deci, acestea vin sub nume de indemnizații pentru creșterea copiilor, unde femeile au trei alegeri. Prin acest modificări, noi am transpus parțial Directiva 970, Directiva UE, de consolidare a aplicării principiului egalității. Angajamentul nostru este să transpunem complet Directiva, anul viitor”, a spus Mihail-Gabriel Ciobanu.
Reprezentanta Coaliției „Viață fără Violență”, Gheorghina Drumea, membră a Consiliului pentru Egalitate, a subliniat necesitatea educației pentru angajatori și societate, dar și faptul că schimbarea mentalităților privind rolurile de gen trebuie să înceapă încă din școli.
„Sunt necesare eforturi consolidate și eu aș pune accentul pe educație. Pentru că avem nevoie atât de educație a angajatorilor, care ar trebui să mai renunțe la confidențialitate și la acele cauze de lipsă de transparență, să înțeleagă că trebuie să investească în specialiști care urmează să facă evaluările, dar și educația societății. Avem nevoie de campanii de informare și de conștientizare prin rolurile în familie, rolurile de gen. Pentru că ultimele sondaje arată că circa 70% din bărbați consideră că ei sunt principala sursă de venit în familie. Și de aici încep problemele. Pentru că așa cum creștem copiii, astfel de angajați și angajatori vom avea. Ar fi foarte bine ca și în școli să se extindă sistemul de învățământ, să introducă în anumite discipline teme care să vorbească despre egalitatea de gen, despre rolul femeii și despre faptul că femeile pot aspira la aceleași joburi, cu aceleași remunerare ca și bărbații”, a spus Gheorghina Drumea.
În cadrul consultărilor, s-a propus crearea unui grup de lucru interinstituțional pentru monitorizarea implementării legii și elaborarea unui mecanism eficient de aplicare a acesteia.

