Platforma DA cere convocarea membrilor comisiei de anchetă a tentativei de puci anticonstituțional

  • 18 Februarie 2020 13:18
Platforma DA cere convocarea membrilor comisiei de anchetă a tentativei de puci anticonstituțional

Deputatul Platformei DA, Dinu Plângău, membru al Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa de puci anticonstituțional (mandatul căreia a expirat), solicită deputaților care au făcut parte din comisie să se convoace și să identifice soluții pentru a prezenta în plen raportul și constatările investigațiilor.

În cadrul unei conferințe de presă, deputatul a menționat că adoptarea unei hotărâri pe baza raportului poate avea consecințe juridice pentru cei implicați în tentativa de uzurpare a puterii în stat în luna iunie 2019, transmite IPN.

Comisia a audiat exponenții Curții Constituționale și a depistat încălcări de procedură la adoptarea actelor între 7-14 iunie 2019, precum și ingerințe politice sau străine, precizează parlamentarul. Comisia a aflat despre anumite persoane intermediare între judecătorii Curții și fostul lider al PDM Vlad Plahotniuc. Printre aceștia, Dorin Damir, finul de cununie al fostului lider PDM. La audierile Comisiei, niciun judecător al Curții nu s-a prezentat, toți au refuzat categoric să fie audiați.

Comisia de anchetă a audiat mai mulți angajați ai Ministerului Afacerilor Interne și a aflat că, în timpul protestelor organizate la mai multe instituții ale statului, corturile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost date protestatarilor prin intermediul Inspectoratului General al Poliției, la solicitarea șefului acestuia, Alexandru Pânzari și la ordinul verbal al fostului ministru de interne, Alexandru Jizdan. S-a constatat că protestele au fost organizate de PDM și Partidul Politic Șor, iar majoritatea protestatarilor erau remunerați financiar, menționează deputatul. Dinu Plângău a mai spus că s-a aflat că Alexandru Pânzari ar fi dat indicații verbale mai multor angajați ai MAI de a nu admite accesul deputaților în instituțiile de stat înconjurate de protestatari.

La sfârșitul lunii septembrie, anul trecut, Comisia era gata să prezinte raportul, dar președintele acestei, deputatul Vladimir Țurcanu, a fost ales judecător la Curtea Constituțională și activitatea acesteia a stagnat. După ce deputatul PAS Mihai Popșoi a fost ales președinte, s-a încercat sistematizarea materialului acumulat, dar unii membri ai Comisiei nu și-au mai dorit o finalitate a investigațiilor, spune Dinu Plângău. Apoi a survenit criza politică cauzată de schimbarea guvernului, iar Mihai Popșoi și-a dat demisia din această funcție. Parlamentul nu a mai votat numirea unui nou președinte și nu a dispus prelungirea termenului de activitate a Comisiei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Un pământ și două ceruri cu Ana Bantoș
Meteo Chișinău
4,96
Cer senin
Umiditate:44 %
Vint:1,03 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău