Plata cu întârziere a subvențiilor strică socotelile agricultorilor, care acumulează tot mai multe DATORII

  • 13 Octombrie 2016 21:39
Plata cu întârziere a subvențiilor strică socotelile agricultorilor, care acumulează tot mai multe DATORII

Producătorii agricoli care nu au reușit să depună solicitări pentru a beneficia de subvenții de stat pot să facă acest lucru începând de joi, 13 octombrie, și până pe 31 octombrie, anunță Agenția de Intervenție și Plăți în Agricultură.

Guvernul a decis miercuri, 12 octombrie, să prelungească acest termen, iar solicitările vor fi achitate din bugetul Fondului de subvenții pentru anul 2017, după ce anterior a redus valoarea Fondului de subvenții de la 900 la 700 de milioane de lei.

Din Fondul de subvenții pentru anul 2016, până în prezent, agricultorilor le-au fost achitate 480 de milioane de lei, dar, în mare parte acestea reprezintă datoriile și cererile neonorate în 2015, a declarat directorul AIPA, Nicolae Ciubuc. Inclusiv, au fost plătite 58 de milioane de lei pentru datoriile rămase din anul 2014 față de agricultorii care au avut de suferit de pe urma embargoului la fructe și legume impus de Federația Rusă.

Astfel, pentru solicitările depuse anul acesta mai rămân disponibile 215 milioane de lei, a declarat directorul AIPA, Nicolae Ciubuc.

„Procedura de examinare și autorizare a cererilor este ”primul venit, primul servit”. Respectiv, din aceste 215 milioane care sunt disponibile, urmează, în primul rând, a fi achitate, autorizate dosarele venite în prima perioadă de depunere a cererilor. Urmează a fi achitate aproximativ 1400 de solicitări depuse până la data de 3 septembrie”, a constatat Nicolae Ciubuc.

În total, anul acesta au fost depuse 2700 de solicitări, pentru aproximativ 415 milioane de lei. Până acum au fost procesate 700 de cereri, iar pentru 500 au fost autorizate transferurile de indemnizații în valoare totală de 50 de milioane de lei, a precizat Nicolae Ciubuc.

Plata cu întârziere a subvențiilor, care se repetă în ultimii ani, le strică socotelile agricultorilor, care acumulează tot mai multe datorii, a menționat Vasile Mîrzenco, directorul executiv al Federației Naționale a Fermierilor, care s-a arătat nemulțumit și de faptul Fondul de subvenționare a fost redus.

„Cei care sunt responsabili de elaborarea și implementarea politicilor în sectorul agricole sunt, pur și simplu, departe de agricultori. Agricultorii își fac planuri de afaceri, iau credite, se împrumută și spre sfârșitul anului se anunță că nu-i așa, că mai retezăm din Fondul de subvenționare 200 de milioane”, a declarat Vasile Mîrzenco.

Până la 31 octombrie, se așteaptă să mai fie depuse cereri pentru încă 100-120 de milioane de lei, astfel încât și pentru anul 2016 vor fi acumulate datorii de peste 300 milioane de lei, care urmează să fie achitate deja în 2017. Pentru anul viitor se estimează un Fond de subvenționare în agricultură de 570-600 milioane lei, a mai informat directorul AIPA.

Valoarea Fondului de subvenții în agricultură pentru anul 2016 era de 900 de milioane de lei, dar a fost redus cu 200 de milioane de lei prin pachetul de legi de ajustare a bugetului adoptat prin asumarea răspunderii de către Guvern, la 26 septembrie.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
-3,37
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Wed
0
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău