Planurile premierului britanic privind Brexit, contestate din nou de propriul partid

  • 14 August 2018 19:53
Planurile premierului britanic privind Brexit, contestate din nou de propriul partid

Planurile de Brexit ale prim-ministrul britanic Theresa May ar putea fi contestate din nou de o parte a propriului partid, prin conceperea unui plan alternativ de ieșire din UE fără niciun acord, relatează Bussines Insider, citat de Mediafax.

Principalul promotor al acestui plan alternativ ar fi parlamentarul Jacob Rees-Mogg. În planul alternativ ar urma să fie incluse atât avantajele părăsirii Uniunii Europene fără niciun acord, cât și cele ale aplicării regulilor Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). Regulile acesteia din urmă, pe domenii cum ar fi taxele vamale de exemplu, ar intra automat în vigoare în situația tot mai probabilă a unui Brext fără acord.

În plus, în eventualitatea în care Uniunea Europeană va face concesii cu privire la granița Marii Britanii cu Irlanda, ar urma să fie propus un acord de liber schimb între UE și Regatul Unit după modelul Acordului economic și comercial complet (CETA), dintre Canada și Uniunea Europeană.

De notat este faptul că CETA elimină 98% dintre taxele vamale dintre UE și Canada. Ori aplicarea unui tratat similar între UE și Regatul Unit ar avea un efect similar, în condițiile în care restabilirea propriului control asupra capitolului „taxe vamale” a fost unul dintre argumentele frecvent utilizate de tabăra pro-Brexit.

Conform The Times, planul ar urma să obțină suportul unul număr situat între 60 și 80 de parlamentari conservatori și va fi prezentat în luna septembrie, cu câteva zile înainte de congresul Partidului Conservator.

Nu ar fi prima oară când Theresa May s-ar confrunta cu opoziție din propriul partid. Recent, David Davis a demisionat din funcția de secretar de stat pentru Brexit, iar Boris Johnson din cea de Ministru de Externe, în semn de protest față de propunerile pe care Theresa May avea de gând să le înainteze Comisiei Europene.

Sursa: Mediafax

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:3,6 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
16
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău