Planul de Acțiuni privind liberalizarea regimului de vize cu UE, îndeplinit în proporție de 85%
-
14 Mai 2012 16:06

Republica Moldova a îndeplinit în proporție de peste 85 la sută prima fază de implementare a Planului de Acțiuni privind liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană, potrivit unui studiu realizat de Centrul Român pentru Politici Europene în colaborare cu Asociația pentru Politică Externă de la Chișinău.Autorii studiului îi recomandă Comisiei Europene…
Republica Moldova a îndeplinit în proporție de peste 85 la sută prima fază de implementare a Planului de Acțiuni privind liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană, potrivit unui studiu realizat de Centrul Român pentru Politici Europene în colaborare cu Asociația pentru Politică Externă de la Chișinău.
Autorii studiului îi recomandă Comisiei Europene să accepte trecerea în faza a doua, fără adoptarea legii antidiscriminare, un element cheia pentru anularea vizelor, urmând ca aceasta să fie votată ulterior.
Pe de altă parte, realizatorii studiului consideră că autoritățile de la Chișinău ar trebui să se concentreze mai mult pe combaterea corupției, care reprezintă o altă restanță, decât pe discuțiile privind legea antidiscriminare.
Republica Moldova a semnat Planul de Acțiuni privind liberalizarea regimului de vize în luna ianuarie 2011, iar în prezent se află la sfârșitul primei faze de implementare.