PL cere desecretizarea hotărârilor adoptate la ședința Guvernului din 27 martie
-
31 Martie 2015 19:20
Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, i-a adresat un demers premierului Chiril Gaburici cu solicitarea să desecretizeze informațiile și hotărârile luate la ședința Guvernului de vineri, 27 martie, transmite IPN.
În demersul semnat de Mihai Ghimpu se menționează că informațiile și hotărârile luate la această ședință nu pot afecta interesele și securitatea statului și din aceste considerente ele nu pot fi secrete. Liderul PL mai spune că aceste informații ar trebui făcute publice și pentru că societatea nu mai are încredere în felul cum autoritățile repartizează banii publici.
Despre ședința secretă a Guvernului a anunțat inițial președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon. Ulterior, și Aurelia Peru, purtătorul de cuvânt al premierului, a confirmat că ședința a avut loc.