Pictorița Alla Rusu și-a expus lucrările la Centrul „C. Brâncuși”
-
15 Februarie 2022 18:46
O expoziție personală de pictură și grafică a artistului plastic Alla Rusu, care activează la Paris, București, Chișinău și Sankt Petersburg, a fost vernisată astăzi la Centrul Expozițional ”Constantin Brâncuși” din capitală, informează MOLDPRES.
Solicitată de agenție, Alla Rusu a afirmat că expoziția cuprinde 64 de lucrări, dintre care 40 de pictură și 24 de acuarelă, realizate din 1998 până în prezent.
În alocuțiunea sa, vicepreședintele Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova, Florina Breazu, a menționat că, formată în ambianța școlii de la Chișinău, în atelierul Galinei Visoțkaja și Igor Necitailo, a Institutului de Arte Plastice din Tallinn, Estonia, clasa profesorului Tiit Pääsuke, polisată la Academia de Arte Plastice ”N. Grigorescu” din București, România, clasa profesorului Florin Ciubotaru și la cursul de Iconografie a profesorului E. Ozolin din Paris, artista revine la Chișinău pentru susținerea ipoteticelor examene în fața colegilor și admiratorilor de artă.
”Asemeni predecesorilor basarabeni de la începutul secolului XX școliți și stabiliți la Paris: Numa Patlagean 1910, Pertz Vaxman, Isaac Antcher Olga Hrschanovskaia (Olby după 1923), Lydia Luzanovschy, Antoine Irisse (1903-1957), Alexandre Hinkis, Sacha Moldovan, Elena Barlo, Samson Flexor sau a contemporanilor noștri stabiliți în Franța: Nelly Vrânceanu, Victor Grușevan, Ștefan Beiu, Alla Rusu parcurge același traseu. Artista ne confesează un itinerar al călătoriilor sale în timp și în spațiu, imortalizând oameni și importante capitale culturale europene: Sankt Petersburg, Roma, Paris. Consemnează prezența eternelor subiecte, raportul esențial al omului cu mediul în care există, elucidând importante aspecte ale vieții predominant urbane. Subiecte relatate anterior în pictura europeană la Canaletto, Guardi, Turner, Matisse sau în pictura românească la Petrașcu, Pallady, Baba etc.”, a precizat Florina Breazu.
Potrivit sursei citate, la Alla Rusu orașul cu străzile, clădirile și oamenii săi sunt pretexte de reflectare ale unei ținute intelectuale rafinate, configurate mai mult de arhitectura spirituală a artistei, decât de modelele exterioare. Pasionată de peisaj și de prezența apei în mediul urban, ea reflectă prezența unui subtil simbolism feminin, care îi modelează viața și creația.
În context, directorul Muzeului Național de Artă al Moldovei, Tudor Zbârnea, a menționat pentru MOLDPRES că expoziția cuprinde peisaje din Veneția, Paris și Sankt-Petersburg. ”Alla Rusu este o artistă veritabilă, cu multă sinceritate. Ea are o scriitorură care o distinge de alți artiști plastici. Alla Rusu face artă autentică”, a remarcat Tudor Zbârnea.
Alla Rusu s-a născut în decembrie 1965 în R. Moldova. A absolvit Școala de Arte Plastice „A.Sciusev” (1981) și Colegiul Republican de Arte Plastice ”I.E. Repin” din Chișinău (1985), Institutul de Arte Plastice din Tallinn, Estonia (1991) și Academia de Arte Plastice ”N. Grigorescu” din București, România (1993). În 2006-2008 a făcut cursuri de Iconografie la Paris, Franța. Din 1993 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și din 2004 membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova. A avut 29 de expoziții personale și multiple participări la expoziții de grup în Republica Moldova, Estonia, Franța, Germania, Olanda, România, Rusia, Slovacia, Ucraina și în alte țări.
Expoziția va fi deschisă până la 27 februarie.