Piața asigurărilor a înregistrat o creștere cu 28,3% în anul 2022 și a însumat 2,47 miliarde lei
-
28 Martie 2023 13:15
Companiile de asigurări din Republica Moldova au subscris, pe parcursul anului trecut, prime brute în sumă de peste 2,4 miliarde de lei (120 mln de euro), în creștere cu 28,3%, față de anul precedent.
Potrivit Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), sporuri importante ale subscrierilor au fost constatate la asigurările de nave aeriene (+79,1%), asigurările de accidente (de peste două ori), cele de răspundere civilă avia (+66,7%), asigurările de bunuri (+48,1%), asigurările culturilor agricole și animalelor (+39,6%) și cele de răspundere civilă auto.
Datele CNPF denotă că piața asigurărilor rămâne orientată spre activitatea de asigurări generale, ce are o pondere de 95,7% din totalul primelor brute subscrise, în timp ce asigurărilor de viață le revine o cotă de 4,3%. Totodată, segmentul asigurărilor generale continuă să fie dominat de asigurările auto, care cumulează 68,7% din primele subscrise.
Pe parcursul anului trecut companiile de asigurări au achitat despăgubiri și indemnizații de asigurare de 905,7 mln de lei, în creștere cu 36,8%, față de anul precedent. Profitul companiilor de asigurare (până la impozitare) s-a ridicat în 2022 la 128 mln de lei, cu 29,4% mai mult comparativ cu anul 2021, fiind obținut preponderent din activitatea de investiții - 87,5%.