Phenianul achiziționează tot mai mult petrol în mod ilegal (raport ONU)
-
11 Februarie 2020 10:24
Coreea de Nord, vizată de o serie de sancțiuni ONU, importă ilegal din ce în ce mai mult petrol și continuă să se aprovizioneze cu mașini de lux și alcool, indică un raport anual al experților transmis luni celor 15 țări membre ale Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, conform AFP.
'Coreea de Nord încalcă rezoluțiile ONU prin importul ilegal de petrol', menționează în raportul lor experții responsabili cu controlul verificării modului în care sunt aplicate sancțiunile. Ei atrag atenția că aceste achiziții sporite ale Phenianul se datorează în special faptului că 'din ce în ce mai multe petroliere mari sub pavilion străin livrează direct (încărcătura) Coreei de Nord', conform aceluiași raport.
În 2017, mai multe serii de restricții internaționale au fost instituite împotriva Phenianului, limitând importurile sale de petrol și interzicând exporturile de cărbune, de pește și textile, cu scopul de a determina regimul să-și suspende programele de înarmare nucleară și balistică. Dar fără efect până acum, notează AFP.
Grupul de experți citat relevă că a primit, la fel ca acum un an, un raport din partea SUA cu imagini din satelit și date, care acoperă o perioadă cuprinsă între 1 ianuarie și 31 octombrie 2019 și care arată că au fost depășite cotele autorizate la importul de petrol rafinat.
'Rusia și China au cerut dovezi suplimentare pentru a face o evaluare', notează experții în documentul lor, la care AFP a avut acces.
'Coreea de Nord continuă să eludeze rezoluțiile ONU, exportând în mod ilegal în special cărbune și nisip', se mai spune în text.
În același timp, Phenianul continuă să facă 'importuri de bunuri' aflate sub embargo, cum ar fi 'autoturisme de lux, alcool și robotică'.
Coreea de Nord dispune în continuare de 'acces la rețelele bancare internaționale prin încălcarea rezoluțiilor ONU, în principal prin intermediari. Ea continuă să cumpere ilegal monedă virtuală și să comită atacuri cibernetice împotriva unor bănci pentru a eluda sancțiunile financiare', mai subliniază experții ONU.
Adeseori suspectată că ajută Coreea de Nord în pofida sancțiunilor, China a subliniat luni într-un comunicat al misiunii sale permanente la ONU că 'și-a îndeplinit întotdeauna cu credință și în mod serios obligațiile internaționale', în pofida 'pierderilor enorme' suferite de Beijing în urma aplicării deciziilor Națiunilor Unite.
'Este imperativ (...) să fie făcute ajustări' în beneficiul civililor nord-coreeni, adăugă misiunea chineză la ONU, amintind că a propus la sfârșitul anului 2019 împreună cu Rusia o rezoluție care să permită ridicarea interdicțiilor referitoare în special la pescuit și textile.