Petru Macovei: Asistăm la o campanie de manipulare a opiniei publice

  • 06 Aprilie 2017 13:30
Petru Macovei: Asistăm la o campanie de manipulare a opiniei publice

Discuții privind reformarea sistemului electoral pot avea loc, însă eventuale modificări operate nu pot fi aplicate decât în scrutinul din 2022 și nicidecum în 2018, afirmă directorul executiv al Asociației Presei Independente, Petru Macovei. Într-o conferință de presă la IPN, Petru Macovei a spus că asistăm la o campanie de manipulare a opiniei publice în dorința de a impune un subiect pe care și-l dorește o parte din conducerea țării.

„Așa-numita campanie de informare desfășurată de Partidul Democrat nu este decât o campanie de dezinformare, deoarece sunt întoarse cu picioarele în sus anumite idei. Oamenii sunt întrebați, inclusiv personalități publice, li se pun anumite întrebări, iar ulterior declarațiile lor sunt prezentate în cu totul alt context. În mass-media au apărut deja mai multe materiale de dezmințire din partea personalităților care afirmă că nu s-au declarat susținători ai ideii votului uninominal”, a menționat directorul executiv al API.

Petru Macovei spune că se speculează pe dorința cetățenilor de a avea deputați cât mai responsabili. Acest lucru se face prin tehnici de manipulare foarte grosolane. Declarațiile experților sunt scoase din context. Posturile de televiziune din trustul General Media Group a distorsionat practic toate mesajele transmise de către experții care au avut obiecții la proiectul legii cu nr. 60.

„S-a cerut modificarea cadrului legislativ actual, însă sub pretextul acestei cerințe se impune adoptarea în regim de urgenta, din câte înțelegem, a unui proiect care schimbă sistemul electoral”, a remarcat Petru Macovei, subliniind că guvernarea nu a asigurat un cadru adecvat de consultări. „Сeea ce s-a întâmplat în 31 martie și ceea ce a urmat numai consultări nu pot fi”, a mai spus expertul media.

Potrivit lui Petru Macovei, încercarea de a sugera că societatea în ansamblu ar vrea cu tot dinadinsul să schimbe sistemul electoral acum, la alegerile din 2018, este un fals. Nu este adevărat nici faptul că în Republica Moldova există un consens larg în ceea ce privește această reformă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
12,74
Cer senin
Umiditate:51 %
Vint:1,54 m/s
Tue
19
Wed
14
Thu
14
Fri
13
Sat
13
Arhivă Radio Chișinău