Petru Gontea, fost șef de direcție în cadrul Primăriei, condamnat la 7 ani de închisoare
-
17 Mai 2018 14:56
Petru Gontea, fost șef al Direcției generale locativ-comunale și amenajare din cadrul Primăriei Chișinău, a fost condamnat de către Judecătoria Chișinău la 7 ani cu executare, potrivit crimemoldova.com.
Sursa citată notează că funcționarul a fosat acuzat că ar fi transmis un imobil din centrul istoric al Capitalei în posesia fostului vicedirector al Departamentului controlului vamal, Sava Maimescu. Petru Gontea se declară nevinovat și a atacat sentința la Curtea de Apel Chișinău.
„Dosarul a fost intentat de către procurorii Anticorupție, care susțin că infracțiunea ar fi fost comisă în anul 2006, când Petru Gontea deținea funcția de șef al Întreprinderii municipale de gestionare a fondului locativ nr.13 din Chișinău. Deși există o decizie a Consiliului Municipal Chișinău din 2001, privind transmiterea imobilului de pe strada Lazo nr.10 la balanța SRL Avent, Petru Gontea i-a ajutat pe soții Sava și Elena Maimescu să devină proprietari ai imobilului, inclusiv și ai terenului, care a fost dat agentului economic. Pentru cele 2 bunuri, cuplul a achitat la bugetul local aproximativ 19 mii de lei”, scrie crimemoldova.com.
Petru Gontea a comunicat că inițial a avut loc un proces civil inițiat de către SRL Avent, după care a fost intentat dosar penal pe numele său.