Petrolul scade în continuare. Barilul Brent cade sub 40 de dolari
-
08 Decembrie 2015 17:18
Cotatia petrolului si-a continuat caderea marti, la deschiderea bursei din New York, evoluand la minimele anului 2009, dupa ce a cartelul principalilor producatori de petrol a decis vineri, la Viena, sa isi mentina productia la nivelele actuale.
În jurul orei 14,05 GMT, cotatia barilului "light sweet crude" (WTI) pentru livrarile in ianuarie pierdea 82 de centi pana la 36,84 dolari pe New York Mercantile Exchange (Nymex), dupa ce a cazut cu o zi in urma la minimul ultimilor aproape sapte ani, scrie HotNews.
La Londra, pretul barilului Brent, referinta europeana a titeiului, evolua si el la minime inregistrate in februarie 2009, trecand chiar sub pragul simbolic de 40 de dolari, dupa o tentativa ratata de rebond.
"Cu Brent (...) sub 40 de dolari, ar fi bine ca OPEC sa ia o decizie pentru a incerca sa opreasca aceasta cadere", a avertizat Carl Larry, de la Frost & Sullivan. "Mai devreme sau mai tarziu, vor trebui sa actioneze, dar de aici incolo, piata va continua să scadă".
De la sfarsitul saptamanii trecute, piata a acuzat lovitura reprezentata de decizia cartelului de a nu mai fixa obiective precise de productie, in sens invers asteptarilor legate de o reducere a ofertei, intr-un context de supraproductie mondiala.
Analistii de la Commerzbank sunt insa mai optimisti: "Scaderea productiei americane, ca si nivelul in continuare ridicat al cererii ne permit sa fim optimisti pe termen mediu si lung pentru pretul petrolului", arata acestia.