Petro Poroșenko, dispus să-l întâlnească pe Igor Dodon, dacă va recunoaște integritatea teritorială a Ucrainei

  • 29 August 2018 14:47
Petro Poroșenko, dispus să-l întâlnească pe Igor Dodon, dacă va recunoaște integritatea teritorială a Ucrainei

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, ar fi dispus să-l întâlnească pe președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, dacă acesta va sprijini integritatea teritorială a Ucrainei. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul unei întâlniri pe care Poroșenko a avut-o șefii misiunilor diplomatice străine acreditate la Kiev, scrie presa ucraineană.

„Recent, președintele Moldovei a declarat că este deschis spre dialog. Din partea mea, și eu vreau să declar că tot timpul am sprijinit o asemenea posibilitate”, a spus Poroșenko, făcând referire la afirmațiile făcute de Igor Dodon într-un interviu acordat recent Europei Libere.

„Avem relații foarte productive la nivel guvernamental. Acest lucru îi este bine cunoscut șefului statului moldovean, ca și despre așteptările președintelui Poroșenko și ale Kievului oficial privind expresia unui sprijin clar pentru integritatea teritorială și independența țării noastre, incluzând Crimeea. Așteptăm o poziție fermă, corespunzătoare, din partea vecinilor noștri”, a adăugat președintele Ucrainei.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, este cunoscut pentru orientarea sa pro-rusă și se consideră un prieten al președintelui rus Vladimir Putin.

Tags

Alte Noutati

LIVE: În zori
Meteo Chișinău
5,52
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:0 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău