Peter Michalko: UE sprijină programul de guvernare al PAS
-
21 August 2021 09:17
Uniunea Europeană va oferi Republicii Moldova cea de-a doua tranșă din asistența macrofinanciară în valoare de 50 de milioane de euro, atunci când vor fi respectate toate condiționalitățile agreate între cele două părți. O spune șeful Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko. Pe final de mandat, diplomatul și-a exprimat speranța că actuala guvernare va reuși să îmbunătățească viața cetățenilor și să aducă Republica Moldova mai aproape de standardele și valorile europene. Potrivit ambasadorului, Uniunea Europeană va oferi sprijin noii guvernări în acest sens, notează IPN.
Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova a menționat că prin votul masiv al cetățenilor acordat actualei guvernări în timpul alegerilor prezidențiale și a celor parlamentare anticipate, oamenii și-au manifestat susținerea pentru Partidul Acțiune și Solidaritate, formațiune care acum are misiunea de a pune în aplicare prevederile Acordului de Asociere.
„Vedem că încrederea cetățenilor în acest partid este foarte mare. Sperăm că programul de guvernare al acestei formațiuni să fie implementat, este un program realizabil și există susținere din partea partenerilor de dezvoltare, inclusiv, din partea Uniunii Europene. Este un program de guvernare bazat pe prevederile Acordului de Asociere și avem convingerea că punerea lui în aplicare va duce la îmbunătățirea vieții cetățenilor”, a spus Peter Michalko în cadrul emisiunii „Пятница с Анатолием Голя” de la RTR Moldova.
Diplomatul spune că injustiția și fenomenul corupției rămân cele mai mari provocări cu care se confruntă Republica Moldova, iar evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor va reprezenta un prim pas în curățarea sistemului.
„Intenția evaluării procurorilor și judecătorilor este una judicioasă, trebuie să existe o monitorizare a activității lor, iar partenerii externi pot să susțină o astfel de inițiativă. Astfel de măsuri sunt luate în state unde corupția a devenit una sistemică și este aproape imposibil ca sistemul să se curețe doar cu eforturi din interior, este nevoie de intervenție externă”, a mai spus diplomatul european.
Diplomatul spune că Uniunea Europeană este gata să ofere asistență financiară Republicii Moldova, însă doar condiționat. Bruxelles-ul așteptă onorarea condiționalităților pe care și le-a asumat Chișinăul pentru deblocarea celei de-a doua tranșe din asistența macrofinanciară.
„Moldova primește asistență financiară din partea Uniunii Europene pentru a face față pandemiei, 50 de milioane au fost acordate încă toamna trecută. Pentru cea de-a doua tranșă este necesară îndeplinirea mai multor condiționalități, este vorba despre mai multe aspecte tehnice, cum ar fi aprobarea Codului Vamal. Apropo, proiectul Codului Vamal este gata încă de anul trecut, nu înțeleg logica tergiversării aprobării lui. O altă condiționalitate este actualizarea strategiei de recuperare a banilor dispăruți din sistemul bancar. În plus, este vorba și despre o prevedere ce vizează lupta cu contrabanda. În total, sunt 6 condiționalități pe care Uniunea Europeană le-a agreat împreună cu Republica Moldova pentru acordarea banilor”, a adăugat Peter Michalko.
Peter Michalko își încheie mandatul de șef al Delegației UE în Republica Moldova la sfârșitul lunii august. Diplomatul urmează să preia funcția de ambasador al UE în Azerbaidjan.