Peste o mie de elevi vor primi „10” din oficiu la examenul de bacalaureat la limba străină

  • 22 Mai 2019 11:26
Peste o mie de elevi vor primi „10” din oficiu la examenul de bacalaureat la limba străină

Peste o mie de elevi vor obține în acest an nota „10” din oficiu la proba de examen la limba străină din cadrul examenului de bacalaureat. Elevii sunt cei care au susținut, pe parcursul învățământului general, examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine, transmite IPN.

Potrivit Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, numărul este cu peste 200 de elevi mai mare decât anul trecut.

Sesiunea de bacalaureat 2019 se va desfășura în perioada 4-21 iunie. La examene s-au înscris peste 17700 de candidați, dintre care aproximativ 2500 sunt candidați restanțieri din sesiunile anterioare.

Absolvenții vor susține probele de examen în 92 de centre de bacalaureat, dintre care 30 de centre sunt instituite în municipiul Chișinău, iar 62 de centre în alte localități ale țării.

Verificarea lucrărilor de examen va fi efectuată în perioada 4-24 iunie. Rezultatele vor fi afișate în centrele de bacalaureat, la data de 26 iunie.

Regulamentul cu privire la examenul național de bacalaureat, precum și orarul probelor pot fi accesate pe pagina Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare: www.aee.edu.md.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:54 %
Vint:4,12 m/s
Mon
13
Tue
11
Wed
10
Thu
8
Fri
8
Arhivă Radio Chișinău