Peste 90 de cetățeni străini nu au fost lăsați să intre în Republica Moldova, săptămâna trecută

  • 29 Ianuarie 11:18
Peste 90 de cetățeni străini nu au fost lăsați să intre în Republica Moldova, săptămâna trecută

La ”frontiera verde" și în punctele de trecere, polițiștii de frontieră au notificat 208 evenimente cu documentarea a 239 de persoane, care au încălcat legislația frontalieră și migrațională a Republicii Moldova.

Astfel, au fost constatate:

- 43 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere a frontierei;
- 80 de persoane au încălcat frontiera de stat sau au depășit termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
- 104 contravenții privind încălcarea regulilor de circulație rutieră, de transporturi;
- șase cazuri de trafic ilicit de bunuri.

Activitatea de constatare și examinare a contravențiilor în cadrul subdiviziunilor Poliției de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 10 procese verbale și 109 chitanțe, cu aplicarea amenzilor în sumă de 220 200 lei și încasarea amenzilor de 108 000 lei.

Au primit refuz de intrare în Republica Moldova 92 de cetățeni străini, dar și 28 de mijloace de transport.

Au fost declanșate 211 consemne, dintre care 14 consemne pe Interpol (persoane, documente, mașini) și 197 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 271 518 traversări,  iar valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 72 973 traversări.

Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România - 55% din totalul de traversări, iar 28%  din treceri frontaliere au fost semnalate în punctele de trecere situate la hotarul moldo-ucrainean și alte 17% din treceri ale frontierei aeriene. 

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost: PTF Leușeni, PTF Aeroportul Internațional Chișinău, PTF Sculeni, PTF Giurgiulești-Galați și PTF Otaci.

Ofițerii de la Linia Verde a Poliției de Frontieră (022 259 717), pe parcursul săptămânii trecute au înregistrat circa 640 de apeluri de la cetățeni, unde s-au oferit consultații vizavi de situația de la frontiera de stat și condițiile de traversare a graniței.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
20,24
Cer fragmentat
Umiditate:64 %
Vint:1,03 m/s
Fri
20
Sat
14
Sun
12
Mon
12
Tue
11
Arhivă Radio Chișinău