Peste 78 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova ar putea beneficia majorarea alocațiilor sociale
-
24 Februarie 2018 16:33
Cuantumul alocațiilor sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni vor fi majorate, conform unui proiect de lege votat de Parlament în prima lectură. Astfel, de la 1 ianuarie ar urma să fie recalculată și să crească cu 20% mărimea alocației sociale de stat pentru persoanele cu dizabilități din copilărie și pentru copiii cu dizabilități în vârstă de până la 18 ani.
De aceasta vor beneficia circa 12 100 copii cu dizabilități și 27 300 persoane cu dizabilități din copilărie, potrivit unui comunicat al Legislativului.
De asemenea, se va majora cu 10% alocația socială de stat pentru persoanele cu dizabilități și pentru copii în cazul pierderii întreținătorului. La fel, va crește cu 5% alocația socială pentru persoanele vârstnice și alocația pentru îngrijire, însoțire și supraveghere.
Toate aceste creșteri vor fi stabilite și aplicate de la 1 aprilie 2018.
În total vor beneficia de majorări circa 78 100 persoane.
Conform calculelor estimative, pentru punerea în aplicare a prevederilor proiectului de lege sunt necesare mijloace financiare în mărime de circa 65 000,0 mii lei, care au fost prevăzute în Legea bugetului de stat pentru anul 2018.
Potrivit autorilor, proiectul de lege a fost elaborat în contextul îmbunătățirii nivelului de protecție a cetățenilor și are drept scop sporirea nivelului de incluziune socială a categoriilor vulnerabile.