Peste 70 de saci de gunoi, adunate de voluntarii „Hai Moldova!” de pe râul Bâc

  • 01 Septembrie 2018 18:41
Peste 70 de saci de gunoi, adunate de voluntarii „Hai Moldova!” de pe râul Bâc

Echipa „Hai Moldova”, împreună cu aproximativ 50 de voluntari, au adunat 35 de saci cu gunoi nereciclabil și 42 de saci cu gunoi reciclabil din albia rîului Bâc. Deșeurile reciclabile au fost colectate de o companie specializată pentru prelucrare ulterioară, iar deșeurile nereciclabile de către reprezentanții Întreprinderii municipale Spații verzi.

Galina Leahu, șef-adjunct la Întreprinderea municipală Spații verzi, prezentă printre participanții la curățenie, a făcut un apel către toți cetățenii să se implice în mișcarea „Hai Moldova”, transmite TV8.

„Este o zi de probă pentru data de 15 septembrie și rugăm toți cetățenii din orașul Chișinău și nu doar, de la mic la mare, cei care aveți posibilitatea, să veniți în zonele despre care vă vom comunica înainte de Ziua Globală a Curățeniei, unde urmează să fie colectat gunoiul, mai cu seamă în zonele de agrement”, a spus Galina Leahu.

Acțiunea de azi a fost simulare a evenimentului Ziua Globală a Curățeniei care va avea loc la data de 15 septembrie, zi în care organizatorii și voluntarii și-au propus să strângă deșeurile din parcuri, păduri, plaje și alte locuri publice pe tot teritoriul Republicii Moldova. Toți cei care își doresc să se alăture mișcării Hai Moldova și să curățe țara de gunoi sunt rugați să se înregistreze pe www.haimoldova.md sau pe Facebook.

„Hai Moldova” este parte a mișcării globale „World Cleanup Day” care pe 15 septembrie are drept scop să mobilizeze 100 de milioane de oameni din 150 de țări pentru a strânge 500 de milioane de tone de gunoi din spațiile publice. În Moldova, echipa își propune să adune 100 000 de voluntari și să strângă 1400 tone de gunoi.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:6,69 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău