Peste 70 de proiecte au fost examinate de Legislativ luna trecută

  • 01 Decembrie 2025 15:58
Peste 70 de proiecte au fost examinate de Legislativ luna trecută

Peste 70 de proiecte, printre care șase legi și 16 hotărâri, au fost examinate de aleșii poporului în luna noiembrie.

Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, deputații s-au întrunit în luna noiembrie în trei ședințe plenare, în cadrul cărora au adoptat 22 de acte normative, au votat în prima lectură 15 inițiative legislative, iar alte 46 de proiecte au intrat în procedură parlamentară.

Printre cele mai importante decizii aprobate se numără rectificarea bugetului de stat pentru anul 2025, ce prevede redistribuirea resurselor financiare necesare pentru compensarea energiei electrice și pentru acoperirea plăților sociale. Deputații au votat și denunțarea Acordului cu Federația Rusă privind activitatea centrelor culturale.

În prima lectură, au fost adoptate proiecte care vizează îmbunătățirea legislației privind achizițiile publice, ajustarea procedurii de numire a conducerii Băncii Naționale a Moldovei și consolidarea cadrului legal pentru administrarea proprietății publice.

De asemenea, Parlamentul a aprobat modificări în componența nominală a comisiilor permanente și a numit noi membri supleanți în cadrul acestora.

În paralel, comisiile parlamentare s-au întrunit în 26 de ședințe, în urma cărora au fost aprobate 53 de rapoarte.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
21,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:87 %
Vint:6,79 m/s
Mon
20
Tue
21
Wed
22
Thu
24
Fri
24
Arhivă Radio Chișinău