Peste 600 de șoferi au rămas fără permis. Suspiciuni de fraudă la examene auto

  • 25 Martie 15:13
Peste 600 de șoferi au rămas fără permis. Suspiciuni de fraudă la examene auto

Peste 650 de persoane au rămas fără permis de conducere, după ce Agenția Servicii Publice a inițiat, la sfârșitul anului trecut, acțiuni ample de verificare privind suspiciuni de fraudare a examenelor auto în subdiviziunile din Bălți și Edineț. Deși toate persoanele vizate au fost invitate la sediul instituției pentru clarificări, doar aproximativ 200 s-au prezentat.

În cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții ASP au precizat că tuturor persoanelor care s-au prezentat li s-a oferit posibilitatea de a susține din nou, gratuit, proba teoretică. Numai cinci persoane au acceptat această opțiune, iar trei promovat examenul și au obținut calificativul „admis”, transmite IPN.

Decizia de anulare a permiselor a fost luată după verificări interne, care au indicat că evaluarea nu s-a desfășurat corect, fiind afectată de abateri în timpul examenelor.

Potrivit datelor prezentate, zece persoane au recunoscut că au fraudat proba teoretică, folosind dispozitive ascunse – camere video și microfoane, prin care primeau indicații în timp real. Trei din cei zece au spus că au oferit bani pentru a promova examenul.

Directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, a declarat că instituția aplică toleranță zero față de obținerea ilegală a permiselor de conducere și că toate cazurile documentate au fost transmise Procuraturii Anticorupție pentru investigare. Potrivit ASP, verificările vor continua pentru a asigura corectitudinea procesului de examinare și siguranța participanților la trafic.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
25,64
Cer fragmentat
Umiditate:60 %
Vint:2,98 m/s
Fri
21
Sat
21
Sun
21
Mon
21
Tue
22
Arhivă Radio Chișinău