Peste 600 de salvatori și 500 de carabinieri vor fi la datorie de Paștile Blajinilor

  • 30 Aprilie 2022 09:35
Peste 600 de salvatori și 500 de carabinieri vor fi la datorie de Paștile Blajinilor

Peste 600 de salvatori și pompieri vor fi gata să intervină la stingerea incendiilor și lichidarea consecințelor situațiilor excepționale în perioada 30 aprilie - 2 mai. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI vor fi de gardă lângă lăcașele sfinte și cimitirele din țară.

În ajunul Paștilor Blajinilor, pompierii atenționează oamenii să respecte regulile antiincendiare. Să nu utilizeze focul deschis la igienizarea gospodăriilor, terenurilor, dar și la nimicirea gunoiului menajer. Să nu aprindă vegetația uscată și să mânuiască cu grijă lumânările și candelele aprinse. Oamenii sunt îndemnați să nu aducă la cimitire, pe mormintele apropiaților, coroane și flori artificiale. Acestea se pot aprinde, iar focarele se pot răspândi rapid.

De Paștile Blajinilor, la datorie vor fi prezenți și 
peste 500 de carabinieri, alături de  reprezentanții poliției, care vor desfășura activități de menținere a ordinii și siguranței publice pe teritoriul și în preajma cimitirelor.

Circulația transportului pe strada Doina din capitală, cu excepția transportului public, va fi restricționată. La necesitate poate fi oprită circulația și pe strada Socoleni, pe segmentul de drum cuprins între străzile Ceucari și Doina. Mai mulți agenți de patrulare vor fi prezenți și pe traseele din țară.

Poliția atenționează șoferii să circule cu respectarea limitelor de viteză și să nu conducă vehicule dacă au consumat băuturi alcoolice. Totodată,  le este recomandat să nu parcheze unitățile de transport în adiacentul cimitirelor, să nu lase în mașină la vedere lucruri de valoare (genți, bijuterii, resurse financiare, telefoane mobile). Totodată, pentru a evita crearea ambuteiajelor rutiere, poliția recomandă conducătorilor auto și pietonilor să dea dovadă de toleranță și respect reciproc.

Pietonilor li se recomandă să traverseze strada doar în locurile permise și doar după ce s-au asigurat că li se cedează trecerea. Să circule  numai pe trotuare când strada este prevăzuta cu acestea și să evite, pe cât este posibil, folosirea părții carosabile, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă. Părinții sunt atenționați să-și supravegheze permanent copiii, iar în cazul în care constată că minorii lipsesc să anunțe imediat poliția.



Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-2,82
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău