Peste 500 de unități de tehnică vor fi antrenate în sezonul rece pentru deszăpezirea drumurilor publice din R.Moldova

  • 12 Noiembrie 2020 12:56
Peste 500 de unități de tehnică vor fi antrenate în sezonul rece pentru deszăpezirea drumurilor publice din R.Moldova

Peste 500 de unități de tehnică vor fi antrenate în sezonul rece pentru deszăpezirea drumurilor publice din Republica Moldova. În cazul în care tehnica specializată nu va fi suficientă, întreprinderile de gestionare a drumurilor urmează să contracteze utilaje de la agenții economici. În acest an, nu au fost alocate surse financiare pentru procurarea tehnicii de deszăpezire.

Pentru efectuare lucrărilor de deszăpezire în perioada rece a anului, Administrația de Stat a Drumurilor a încheiat contracte de antrepriză cu cele 12 întreprinderi de gestionare a drumurilor. Astfel, acestea vor utiliza tehnica specializată din dotare, iar în caz de necesitate vor contracta utilaje de la agenții economici, susține șeful Servciului Operativ din cadrul Administrației de Stat a Drumurilor, Sergiu Capățînă.

Pentru executarea lucrărilor de întreținere de iarnă, cum sunt lucrări de deszăpezire sau de distribuire a materialului antiderapant, pe drumurile publice naționale vor fi antrenate mașini și utilaje rutiere în număr de 511 unități. Totodată, pentru sporirea eficienței lucrărilor de întreținere de iarnă, pe drumurile publice de către S. A Drumuri au fost încheiate contracte directe cu agenții economici din teritoriu pentru utilizarea suplimentară a tehnicii de deszăpezire. Aceste contracte vor fi puse în aplicare după necesitate. Dacă vor fi precipitații foarte sporite va fi suplimentată tehnica de deszăpezire. În acest an nu s-a procurat tehnică nou. Vor fi folosite utilajele pe care le avem în dotare. Pe perioada de iarnă vor fi organizate posturi de remorcare a unităților de transport de mare tonaj care au dificultăți la depășirea sectoarelor dificile.

Întreprinderile de gestionare a drumurilor se află, în prezent, în proces de achiziționare a materialului antiderapant. Autoritățile planifică să utilizeze în acest sezon peste 60 de mii de tone de material. Deoarece anul trecut am avut parte de o iarnă blândă cu puține precipitații, în depozite a rămas atât nisip cât și sare tehnică, susține, Sergiu Căpățână.

Pentru combaterea alunecușului pe drumurile publice în sezonul de iarnă 2020-2021 S. A Drumuri din teritoriu au pregătit material antiderapant în cantitate de 61 de mii 489 de tone, inclusiv, cu componența de 10%  avem la momentul actual depozitate 14 mii 112 tone, de 30% - 43 de mii 943 de tone și 50% - 3 mii 434 de tone. Pentru păstrarea materialului antiderapant întreprinderile de gestionare a drumurilor dispun de 39 de depozite acoperite. Anul trecut am avut o iarnă foarte blândă și material antiderapant nu a fost utilizat în mare proporție. Mulți conducători de la întreprinderile rutiere vor folosi materialul antiderapant nefolosit din anul trecut.

Pentru întreținerea drumurilor pe timp de iarnă din Fondul Rutier pentru anul 2020 au fost alocate 70 de milioane de lei, cu 40 de milioane mai puțin decât în 2019.

 

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-6,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău