Peste 500 de persoane au fost evacuate dintr-o tabără de migranți din Paris

  • 28 Noiembrie 2019 12:27
Peste 500 de persoane au fost evacuate dintr-o tabără de migranți din Paris

Mai mult de 500 de persoane exilate au fost duse spre centre de primire sau găzduire joi dimineața, în cadrul unei noi operațiuni de evacuare a unei tabere de migranți din Paris, relatează AFP, preluat de Agerpres.

 

Operațiunea, a 60-a de acest gen în capitala franceză de la începutul crizei migrației, în 2015, s-a derulat în calm, încadrată de un important dispozitiv al poliției. Ea intervine la trei săptămâni după evacuarea a o parte dintre aceste tabere în Porte de la Chapelle, în nord-estul parizian, cu 1.600 de migranți care au fost puși la adăpost.

"Mai mult de 500 de persoane, dintre care 216 vulnerabile (familii sau femei singure) au fost duse spre centre de găzduire dedicate sau centre de primire și examinare a situațiilor", a informat Prefectura regiunii Ile-de-France. "Continuăm să întreprindem operațiuni de punere la adăpost, în așteptarea evacuării totale" a taberelor de la periferie, a adăugat Prefectura, subliniind de asemenea că mai mult de 19.000 de persoane "au fost preluate în grijă" din ianuarie.

Autoritățile s-au angajat să continue destructurarea taberelor insalubre din nord-estul Parisului în următoarele săptămâni și să evite orice reconstituire a acestor locuri.

Însă pentru asociații, așteptarea evacuării complete, care ar urma să se facă în două etape, pune numeroase probleme.

De mai multe zile, "am constatat reîntoarcerea pe străzi" a numeroși migranți ale căror puține bunuri "au fost distruse" și care au găsit refugiu puțin mai departe, în corturi amplasate în zona de lângă periferia capitalei franceze, au denunțat joi 23 de asociații de apărare a exilaților, printre care Medici ai Lumii (Medecins du Monde).

Ele evocă de asemenea "hărțuirea polițistă care îi controlează, dispersează și 'îi face invizibili' pe exilați", alertând cu privire la "acest ciclu infernal" de evacuări și de reveniri în tabere improvizate.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
9,4
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
9
Mon
8
Tue
12
Arhivă Radio Chișinău