Peste 500 de funcționari publici, alolingvi, au beneficiat de cursuri de studiere a limbii române
-
30 Iunie 2014 14:30
Peste 500 de funcționari publici, alolingvi, din 21 de raioane ale Republicii Moldova, au beneficiat în acest an de cursuri de studiere a limbii române.
Totodată, a fost dezvoltată o platformă de instruire la distanță pentru mai multe nivele de însușire, cu scopul integrării socio-economice a beneficiarilor. Programul a fost impementat de Asociația Națională a Trainerilor Europeni din Moldova cu susținerea financiară a Înaltului Comisar pentru Minorități Naționale OSCE de la Haga și a Guvernului Finlandei. Cu detalii Ina Guțu.
Ana Pomelnicova, profesoară de limba germană la Universitatea de Stat din Bălți, este vorbitoare de limbă rusă. Chiar dacă cunoștea puțină română, a decis să se înscrie la cursurile organizate de Asociația Trainerilor Europeni din Moldova, pentru a învăța să vorbească liber, cursiv, corect și fluent limba în care comunică majoritatea populației în Republica Moldova. Ana Pomelnicova.
Ludmila Șompol provine dintr-o familie bulgară. Ajunsă să lucreze în calitate de asistent social, a decis să perfecționeze limba română, față de care are o pasiune aparte încă din anii de școală.
Directorul Asociației Naționale a Trainerilor Europeni, Lucia Cucu este conștientă că instituția pe care o conduce dispune de resurse limitate față de necesitățile existente la nivel național.
Asociația Națioanlă a Trainerilor Europeni din Moldova, singura instituție din Republica Moldova care oferă cursuri gratuite de studiere a limbii române, își desfășoară activitatea de mai bine de 6 ani. Până acum de programul de instruire lingvistică realizat de ANTEM au beneficiat peste 3 mii de alolingvi.