Peste 50 de migranți și-au dat întâlnire acasă, la Ialoveni

  • 09 August 2017 15:14
Peste 50 de migranți și-au dat întâlnire acasă, la Ialoveni

Peste 50 de migranți reveniți în Moldova au și-au dat întâlnire în orașul natal, Ialoveni, unde împreună cu echipa primăriei din localitate, s-au prins într-o horă a ialovenenilor de pretutindeni. Acesta este primul eveniment organizat de cele 40 localități partenere ale proiectului Migrație și dezvoltare locală (MiDL) cu ocazia Zilelor Diasporei.

Primarul orașului Ialoveni, Sergiu Armașu, spune că mulți băștinași se află geografic departe de casă, dar mereu cu gândul alături, iar în cazul orașului Ialoveni sunt alături și cu fapta. Doar în primul an împreună cu ialovenenii plecați s-a reușit desfășurarea mai multor acțiuni, printre care achiziționarea unui autoturn foarte necesar orașului.

În cadrul ședinței Asociației băștinașilor plecați din orașul Ialoveni, participanții și-au propus împreună este să amenajeze un parc, să organizeze o tabără de vară pentru copiii migranților și ai celor care locuiesc în orașul Ialoveni, să desfășoare acțiuni caritabile, să susțină cu burse elevii eminenți din oraș etc.

Președinta Asociației băștinașilor plecați din orașul Ialoveni, Tatiana Vrajmaș, a spus că organizarea Zilelor Diasporei a devenit o tradiție în Ialoveni și un motiv de a atrage tot mai mulți băștinași în dezvoltarea orașului. „Este îmbucurător faptul că implicarea băștinașilor este molipsitoare, astfel că și copiii lor țin foarte mult la oraș și revin cu drag pentru a petrece vacanța aici”, a spus Tatiana Vrajmaș.

„Este foarte frumos că cetățenii deja se adună în jurul unor proiecte concrete implementate transparent, care, cu adevărat, vin să schimbe viața oamenilor din comunitate”, este de părere Ghenadie Balaur, stabilit în Canada. El, împreună cu fratele său Igor, au lansat proiecte în domeniul sportului, donând echipamente pentru lupte libere.

Pe parcursul lunii august, primăriile partenere MiDL au planificat diverse activități menite să informeze și să atragă migranții în dezvoltarea serviciilor pentru copii și persoane în etate, dezvoltarea infrastructurii locale, deschiderea de afaceri cu investiții ale migranților etc. Aceste evenimente sunt posibile grație cooperării cu autoritățile locale și implicării celor 25 de Asociații de băștinași create în anul 2016 cu suportul PNUD Moldova și susținerea financiară a Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare. Alte 15 asociații de băștinași urmează a fi create în noile localități partenere în etapa a II-a proiectului MiDL.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:38 %
Vint:5,14 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
10
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău