Peste 50 de funcționari au fost instruiți cum să prevină dezinformarea cu privire la agenda europeană a R.Moldova
-
12 Aprilie 2017 12:49
Peste 50 de angajați ai instituțiilor publice de la Chișinău, care sunt implicați în implementarea Acordului de Asociere, au fost instruiți cum să prevină dezinformarea cu privire la agenda de integrare europeană a Republicii Moldova, transmite IPN
Potrivit unui comunicat de presă la Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, în perioada 10-11 aprilie, instituția, în colaborare cu Serviciul European pentru Acțiune Externă a organizat seminarul cu tema: „Comunicarea Strategică” pentru coordonatorii europeni din instituțiile publice centrale de la Chișinău”.
Scopul seminarului a fost de a contribui la dezvoltarea și consolidarea abilităților de comunicare strategică în vederea eficientizării procesului de popularizare a rezultatelor atinse și de prevenire a dezinformării în contextul agendei de integrare europeană a Republicii Moldova.
În cadrul seminarului, cei peste 50 de participanți au fost familiarizați cu principalele modele și tehnici de comunicare utilizate de echipa East Stratcom, precum și cu modalitatea de aplicare a acestora în context local.
East Stratcom este parte componentă a Serviciului European pentru Acțiune Externă, creată în martie 2015 cu scopul de a asigura comunicarea eficientă în promovarea politicilor și acțiunilor UE în Vecinătatea Estică, precum Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina și contracararea propagandei.