Peste 400 de tineri specialiști au ales în acest an să meargă să muncească în școli. Modificări pentru noul an școlar, anunțate de ministrul Dan Perciun
-
30 August 11:47
Peste 400 de tineri absolvenți au încheiat contracte de angajare în sistemul educațional, un număr în creștere anunță Ministerul Educației. În noul an școlar elevii nu vor avea voie cu telefoane la ore. De asemenea, vor fi organizate mai multe multe ore de matematică, pentru elevii care vor nevoie de lecții suplimentare, transmite Radio Chișinău.
Ministerul Educației și Cercetării anunță că anul acesta are cel mai mare număr de tineri repartizați în instituțiile de învățământ după absolvirea specialităților pedagogice din ultimii ani.
Ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat la o conferință de presă, că sunt 407 tineri care au încheiat contracte de angajare în sistemul educațional.
„Față de anul trecut, vedem o creștere cu 15% a acestui număr și, totodată, o creștere de 35% față de media din ultimii cinci ani”, a precizat Dan Perciun.
Ministerul Educației anunța anterior 1800 de funcții didactice vacante. Cel mai mare deficit de profesori se atesta în municipiul Chișinău.
De asemenea, ministrul Educației a anunțat că în noul an de studii, telefoanele mobile vor fi interzise în timpul lecțiilor, „vor fi stocate într-un loc din clasă, de unde vor putea fi luate în pauze”.
„Obiectivul este să oferim spațiu elevilor să se concentreze asupra procesului educațional. Cred că acest pas va contribui la un proces educațional mai calitativ.”
Decizia MEC este motivată de sondajele făcute cu părinți, cadre didactice și elevi, care s-au pronunțat în favoarea desfășurării orelor fără acces la telefoanele mobile.
În anul școlar 2024-2025, susținerea examenului de matematică va avea loc mai devreme, pentru ca școlile să se poată autosesiza în prealabil cu privire la elevii care au nevoie de ore suplimentare de matematică.
„Pentru șase mii de elevi vom oferi 30-40 ore suplimentare gratuite de instruire la matematică, pentru a-i pregăti mai bine de examene.”
Ministrul a adăugat că va introduce un examen opțional de competențe digitale, pentru a testa „această dimensiune deosebit de importantă în secolul XXI”.
Ministerul Educației și Cercetării a trasat o agendă de priorități pentru anul de studii 2024-2025, pentru „atragerea tinerilor în sistemul educațional, creșterea numărului de elevi în învățământul dual, salarizarea angajaților din educație și admiterea la universități”, se arată într-un comunicat al Ministerului.