Peste 3700 de locuințe au fost procurate prin programul Prima Casă
-
10 Decembrie 2019 09:54
De la lansarea Programului guvernamental „Prima Casă” și până în prezent, prin intermediul acestuia au fost procurate peste 3 700 de locuințe. Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 1,8 miliarde de lei, iar suma totală a garanțiilor – 936,6 milioane, transmite IPN.
Din beneficiari, majoritatea sunt familii, iar puțin peste o mie sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,3 ani. Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul programului este de 60 de metri pătrați, în timp ce valoarea medie a locuințelor procurate este de 590 de mii de lei.
Din numărul total de locuințe procurate, doar 240 sunt în zonele rurale, iar restul sunt în orașe. Cele mai mult locuințe procurate sunt apartamente, numai 300 sunt case de locuit individuale.
Beneficiar al programului guvernamental „Prima Casă” poate fi cetățeanul Republicii Moldova cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani, care este angajat oficial la o instituție de stat sau companie privată din țară și dispune de venituri din surse oficiale. Pentru mai multe detalii, persoanele pot accesa pagina oficială a Programului.