Peste 36 de milioane lei au fost investite în luna iulie în modernizarea afacerilor agricole
-
11 August 2023 17:11
Pe parcursul lunii iulie curent, peste 32 de agricultori au beneficiat de suport din partea Agenției pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii (ADMA) pentru a-și moderniza afacerile. Pentru asta, au fost efectuate investiții de peste 36 milioane de lei (1,8 mln de euro), dintre care circa 20 de milioane de lei a fost contribuția ADMA, transmite MOLDPRES.
Astfel, timp de o lună au fost efectuate investiții în domeniul energiei regenerabile pentru agricultori, fiind puse în funcțiune două instalații fotovoltaice, cu puterea de 200kW. Beneficiarii urmează să primească și granturi de până la 200 mii de lei, prin intermediul Proiectului „Tehnologiile viitorului în Moldova”, finanțat de USAID, Suedia și Mare Britanie, scrie sursa citată.
Alte companii agricole au obținut finanțare de la ADMA pentru procurarea utilajelor de digitalizare a afacerilor. Totodată, fermierii au fost ajutați să acceseze granturi disponibile în cadrul Proiectului Tehnologiile Viitorului în Moldova. Cumulativ, acestea depășesc cifra de un milion de lei.
În prezent, ADMA continuă recepționarea cererilor de înregistrare la programul de studii în agrobusiness, dedicat absolvenții facultăților cu profil economic, cu profil agricol sau științe rurale, profesioniștilor, proprietarilor sau angajaților din sectorul agricol.
ADMA este o instituție publică din sfera de competență a Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Scopul acesteia este facilitarea accesului fermierilor la tehnică și echipament agricol modern prin vânzare-cumpărare, inclusiv în rate, pentru asigurarea creșterii producției agroalimentare competitive și dezvoltarea unor soluții pentru modernizarea agriculturii, prin furnizare de consultanță și expertize, instruire și asistență în planificarea afacerilor în sectorul agroalimentar.