Peste 300 de persoane au absolvit cursurile de limbă română

  • 03 Iulie 2013 13:44
Peste 300 de persoane au absolvit cursurile de limbă română

Peste 300 de persoane au absolvit în acest an cursuri de limbă română la Casa Limbii Române Nichita Stănescu, în cadrul unui program sprijinit de Primăria municipiului Chișinău.

Absolvenții cursurilor, printre care germani, italieni și reprezentanți ai corpului diplomatic susțin că este necesar și util să cunoască limba statului în care locuiesc. 

Cursurile de limbă română au fost urmate de 308 alogeni care au studiat în 21 de grupe. Printre aceștia sunt și persoane care cunosc destul de bine limba română, dar au dorit să-și aprofundeze cunoștințele, a declarat astăzi  conducătorul grupului de studiere a limbii române pentru alogeni, Alexei Axan, în cadrul unei ședințe de bilanț.

Oleg Dașevski s-a născut într-o familie în care se vorbește limba rusă, dar o decis să învețe limba română pentru că acest fapt îi acordă mai multă încredere și putere.

Până acum s-au purtat discuții în contradictoriu despre denumirea limbii, dar nu s-au făcut prea multe ca aceasta să fie însușită sau respectată, a declarat președintele Nicolae Timofti, prezent la manifestație. De asemenea, el s-a pronunțat pentru acordarea mai multor fonduri Casei Limbii Române pentru a continua programele începute și pentru ca toți oficialii Republicii Moldova să cunoască limba română.

Potrivit ultimului recensământ al populației din anul 2004, aproximativ 75% din populație a declarat că vorbește în limba de stat. Majoritatea acestora, potrivit unor sondaje de opinie, consideră însă că aceasta este limba moldovenească și că aceasta ar fi diferită de limba română, variantă respinsă categoric de Academia de Științe a Moldovei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
13,24
Nori împrăștiați
Umiditate:76 %
Vint:4,63 m/s
Sun
15
Mon
16
Tue
18
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău