Peste 30 de atentate au fost dejucate în Franța în ultimii doi ani

  • 03 Noiembrie 2017 19:12
Peste 30 de atentate au fost dejucate în Franța în ultimii doi ani

Forțele de securitate franceze au dejucat 32 de atacuri teroriste de la instituirea stării de urgență în noiembrie 2015, a anunțat vineri Ministerul de Interne francez, citat de agenția EFE.

În cei aproape doi ani care au trecut de la atentatele comise la Paris pe 13 noiembrie 2015 și soldate cu 130 de morți, în Franța au mai avut loc alte cinci atentate mortale, în care au fost ucise alte 92 de persoane.

După declararea stării de urgență, în urma perchezițiilor efectuate autoritățile franceze au confiscat până în prezent 625 de arme, dintre care 78 erau arme de război, mai menționează Ministerul de Interne francez într-un comunicat ce face un bilanț al activităților antiteroriste din ultimii doi ani.

Textul mai precizează printre altele că poliția franceză are în prezent în evidențe circa 25.000 de persoane considerate potențiale amenințări pentru siguranța publică, dintre care circa 9.700 sunt suspectate de legături cu grupări islamiste.

Pentru a combate amenințările teroriste, una din măsurile luate de instituțiile franceze cu atribuții în domeniul siguranței naționale a fost sporirea efectivelor. Astfel, Direcția Generală pentru Securitate Internă (DGSI — serviciul de informații al Ministerului de Interne) are în prezent circa 4.400 de membri, cu 1.100 mai mulți față de anul 2014.

Starea de urgență, prelungită de șase ori din noiembrie 2015, a încetat miercuri, dar a fost înlocuită cu o nouă lege antiteroristă. Acest act normativ menține unele măsuri aplicate în perioada cât a fost în vigoare starea de urgență, cum ar fi aplicarea unor măsuri de securitate specifice la marile evenimente publice, închiderea lăcașurilor de cult bănuite de radicalizare, precum și continuarea consolidării serviciilor de informații, care în următorii cinci ani își vor suplimenta efectivele cu încă aproximativ 1.900 de persoane.

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
14,4
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:1,54 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău