Peste 2.900 de persoane vor primi ajutoare materiale în contextul Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități

  • 15 Noiembrie 2021 13:36
Peste 2.900 de persoane vor primi ajutoare materiale în contextul Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități

Aproape trei mii de persoane din Chișinău vor beneficia de ajutoare din partea Primăriei, acestea fiind acordate în contextul Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități, care este marcată pe 3 decembrie. Anunțul a fost făcut la ședința operativă de la Primăria capitalei, transmite IPN.

În cadrul ședinței Comisiei municipale pentru stabilirea și acordarea ajutorului s-a decis alocarea a peste 1,5 milioane de lei pentru a oferi ajutoare unice pentru 2 909 persoane. Este vorba despre 500 de persoane cu dizabilități severe, accentuate și medii, care se regăsesc în listele prezentate de către direcțiile teritoriale de asistență socială. Acestea vor beneficia de ajutor material în mărime de 500 de lei anunță municipalitatea.

50 de persoane cu dizabilități, membri activi ai asociației obștești „Societatea Invalizilor din municipiul Chișinău”, vor beneficia de ajutoare a câte două mii de lei. 845 de persoane cu deficiențe de auz, membrii ai Asociației Surzilor din Republica Moldova, Filiala teritorială Chișinău, urmează să beneficieze de ajutoare în mărime de 500 de lei. Alți zece membri activi ai Asociației Surzilor vor ridica câte două mii de lei. Ajutoare similare vor fi acordate și persoanelor cu deficiențe de vedere.

Municipalitatea va acorda ajutoare și pentru 642 de părinți care cresc și educă copii cu cerințe speciale. Este vorba despre ajutor material în mărime de 500 de lei pentru fiecare copil, conform listelor prezentate de către instituțiile de învățământ.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
5,52
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
8
Mon
7
Arhivă Radio Chișinău