Peste 200 de liceeni au participat la lecții de biologie și chimie, susținute de studenți de la medicină

  • 07 Aprilie 2023 11:46
Peste 200 de liceeni au participat la lecții de biologie și chimie, susținute de studenți de la medicină

Peste 200 de elevi din 44 de licee și 20 de gimnazii au beneficiat de instruiri susținute de studenți de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Lecțiile s-au desfășurat on-line au avut drept scop pregătirea liceenilor pentru olimpiade la biologie și chimie, comunică MOLDPRES.

Potrivit serviciului de presă al Universității sus-numite, instruirile au avut loc în cadrul proiectului OlimpHelp desfășurat la inițiativa Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină din Moldova (ASRM). 

Pe parcursul proiectului au fost organizate 28 de ședințe, la care s-au alăturat peste 200 de elevi din 44 de licee și 20 de gimnazii din raioanele: Cahul, Hâncești, Edineț, Strășeni, Anenii Noi, Orhei, Cimișlia, Nisporeni, Dondușeni, Șoldănești, Dondușeni, Ialoveni, Criuleni, Sângerei, precum și din municipiile Bălți și Chișinău. La instruiri au fost abordate subiecte precum: mutațiile cromozomiale, compoziția chimică a mineralelor naturale, noțiuni de bază în chimia analitică, bazele anatomiei, carbonul și compușii lui, structura și fiziologia sistemului nervos. De asemenea, au fost rezolvate teste pentru clasa a X-a de la Olimpiada Municipală la Chimie din anul 2022.

Daniel Cristea, coordonatorul proiectului OlimpHelp, student în anul I la Facultatea de Medicină nr. 1, a menționat că ideea proiectului vine din experiența proprie, atunci când în perioada pregătirilor pentru olimpiadele de nivel municipal și republican s-a confruntat personal cu lipsa surselor de informație. „În raioane sunt tineri cu potențial, dar le este dificil să se pregătească din cauza insuficienței de suporturi informaționale și nu pot obține rezultatele dorite la olimpiade, în special la biologie și chimie, unde sunt multe aspecte complicate pentru un licean”, a adăugat medicinistul.

„Proiectul OlimpHelp este o oportunitate extraordinară pentru dezvoltarea competențelor în domeniul biologiei și chimiei: lecțiile sunt interactive, explicațiile clare, iar echipa proiectului ne-a trezit interesul pentru aceste discipline. Vă propun să participați cu încredere în aceste activități”, a menționat Valeria Banu, elevă la Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” din orașul Dondușeni. 

Douăzeci de elevi înscriși la prima ediție a proiectului OlimpHelp au obținut locul I, 25 – locul II, 30 – locul III și 25 – mențiune de onoare la olimpiadele raionale și municipale de biologie și chimie. Deținătorii locurilor I și-au reprezentat instituțiile la cel mai înalt nivel la olimpiadele republicane.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-1,15
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,06 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău