Peste 20 de țări doresc înăsprirea obiectivelor climatice până în 2020

  • 21 Iunie 2018 19:14
Peste 20 de țări doresc înăsprirea obiectivelor climatice până în 2020

Peste douăzeci de țări, de la Germania, Franța și Marea Britanie până la state insulare din Oceanul Pacific, au anunțat, joi, că vor încerca să își limiteze până în anul 2020 emisiile de gaze cu efect de seră peste obiectivele prevăzute în cadrul Acordului de la Paris, informează Reuters.

Statele au salutat o decizie a secretarului general al ONU, Antonio Guterres, de a găzdui un summit, organizat în septembrie 2019, pentru revizuirii luptei împotriva încălzirii globale de la momentul în care aproape 200 de guverne au semnat în 2015 Acordul de la Paris.

"Ne angajăm să explorăm posibilitatea de intensificare a obiectivului'', au susținut cele 23 de națiuni într-un comunicat emis de Republica Insulelor Marshall din Pacific cu referire la obiectivele acțiunilor întreprinse până în anul 2020. "Facem apel la alte țări să ni se alăture și să își exprime dorința de a conduce din primele rânduri'' această luptă, se mai arată în document.

De asemenea, Guvernele și-au luat angajamentul de a încuraja adoptarea unor strategii pe termen lung în vederea scăderii emisiilor, dar și finanțarea și investițiile în proiecte ce vor contribui la atingerea obiectivelor prevăzute în Acordul de la Paris.

Semnatarele documentului sunt: Argentina, Marea Britanie, Canada, Chile, Columbia, Costa Rica, Danemarca, Etiopia, Republica Insulelor Fiji, Finlanda, Franța, Germania, Maldive, Republica Insulelor Marshall, Mexic, Monaco, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Rwanda, statul insular Sfânta Lucia, Spania și Suedia.

Documentul, intitulat ''Declaration for Ambition'', subliniază angajamentul față de principiile Acordului de la Paris, care dorește de asemenea înăsprirea obiectivelor climatice pentru eliminarea în acest secol a poluării în urma utilizării de combustibili fosili.

În lumina unui raport al UNO realizat de importanți oameni de știință climatologi, a cărui publicare este prevăzută pentru luna octombrie, statele semnatare și-au luat angajamentul de a căuta modalități de limitare a creșterii temperaturilor medii la nivel global care cauzează valuri de căldură, ploi torențiale și secetă.

Potrivit informațiilor scurse din conținutul acestui raport, în cazul în care guvernele nu vor lua măsuri "rapide și ample", până în anul 2040 încălzirea va depăși valoarea de 1,5 grade Celsius peste nivelul din perioada preindustrială, cel mai strict obiectiv prevăzut în Acordul de la Paris.

Cel mai mare producător mondial de gaze cu efect de seră, China, nu se numără printre statele care promit acțiuni mai rapide în acest sens, însă declarația are caracter preliminar, alte națiuni fiind binevenite să semneze acest angajament. Beijingul se numără printre semnatarii Acordului de la Paris.

Puterea actului de referință a fost slăbită în urma deciziei președintelui Donald Trump de retragere din acest acord a Statelor Unite, al doilea cel mai important producător de gaze cu efect de seră la nivel mondial. Trump și-a exprimat îndoielile privind dovezile științifice potrivit cărora gazele cu efect de seră rezultate în urma activităților antropice reprezintă principala cauză a încălzirii climei și dorește să promoveze industria cărbunelui.

La polul opus, statele insulare mici susțin că topirea ghețarilor va contribui la creșterea nivelurilor oceanelor și le va inunda teritoriile. ''Dacă nu ne sporim ambiția la nivel mondial până în 2020 va fi prea târziu pentru micul meu stat insular", a declarat într-un comunicat Hilda Heine, președintele Republicii Insulelor Marshall.

Acordul de la Paris privind schimbările climatice a intrat în vigoare la 4 noiembrie 2016.

În data de 12 decembrie 2015, cele 196 de state participante la cea de-a 21-a Conferință a Părților de la Paris (COP 21) au semnat un acord prin care se angajează să depună eforturi pentru a limita creșterea temperaturii medii globale la 1,5 grade Celsius. Dintre cele 195 de state reprezentate la conferința din capitala Franței, 186 au anunțat măsuri privind limitarea sau reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până la orizontul anului 2030.

Documentul stabilește un set de reguli ambițioase și obligatorii din punct de vedere juridic, în domeniul schimbărilor climatice, inclusiv reduceri cuantificabile ale emisiilor de gaze cu efect de seră. 

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri
Meteo Chișinău
14,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:71 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău